Admitere 2016 Academia de Studii Economice (ASE) – perioada de inscriere

La Academia de Studii Economice (ASE) înscrierile au început luni, 18 iulie (8:00 – 16:00) şi se încheie pe 22 iulie, când va fi un program mai scurt la înscrieri (8:00 – 12:00).

Admiterea se face pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei de la Bacalaureat. Candidaţii care vor să studieze la programe cu predare într-o limbă străină trebuie să scrie un eseu în limba de predare a specializării unde vor să se înscrie. De asemenea, candidaţii care au optat pentru studii într-o limbă străină susţin şi o probă de competenţe lingvistice, care are loc pe 25 iulie.

Eseul este evaluat cu admis sau respins, iar rezultatele evaluării sunt postate pe 22 iulie, la avizierul universităţii. Candidaţii care au obţinut calificativul admis la eseu şi la proba de competenţe lingvistice sunt ierarhizaţi conform mediei de Bacalaureat.

Afişarea listelor cu toţi candidaţii repartizaţi la buget, taxă şi a celor aflaţi în aşteptare se va face pe 26 iulie. ASE pune la dispoziţie 5.881 de locuri la studiile universitare de licenţă cu frecvenţă, dintre care 2.669 sunt la buget şi 2.895 la taxă.

Admitere 2016 Academia de Studii Economice (ASE) – perioada de inscriere
Evaluați acest post