110.035 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal

0
(0)

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

Au fost repartizați computerizat 110.035 de elevi (94,13%) în învățământul liceal din totalul elevilor cu opțiuni completate (116.887), cu peste 20.000 de elevi mai mult, comparativ cu etapa din anul precedent.

În total, au fost completate 2.338.353 de opțiuni, rezultând o medie de 20 de opţiuni/elev. Este de remarcat faptul că 46.171 dintre elevii cu opțiuni completate (42%) au fost admiși la prima opțiune, iar 77.302 elevi (70.3%) au fost admiși la una din primele 5 opțiuni.

Dintre cei 44.834 de elevi admiși la liceele tehnologice, doar 3.000 au medii de admitere sub 5.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 15 – 20 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

În zilele de 21, 22 și 25 iulie 2022, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

6.852 de elevi (5,87%) nu au fost repartizați în această etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 27.657 de locuri libere în învățământul liceal și în învățământul profesional: 4.993 de locuri libere la liceu și 22.664 de locuri în învățământul profesional (dintr-un total de 41.052 de locuri prevăzute, după ce 18.338 de elevi au optat pentru rute de școlarizare în învățământul profesional).

În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:

  • 12.058 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 814 elevi în învăţământul militar;
  • 2.018 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
  • 928 de elevi admişi pe locurile rezervate CES.

SUrsa: COMUNICAT DE PRESA MINISTERUL EDUCATIEI

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0