Daniel Funeriu a anunta masuri suplimentare impotriva celor care copiaza la bacalaureat

0
(0)

Cu ocazia unei conferinte de presa ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunta ca masurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni.

Cuvântul cheie la bacalaureat este stabilitate. Conţinutul probelor şi modul de desfăşurare este cvasiidentic cu cel de anul trecut, mai puţin calendarul. Ca element de noutate au fost întărite măsurile care vizează politica MECTS de toleranţă zero faţă de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în educaţie şi în societate, este să avem toleranţă zero faţă de fraudă“, a spus ministrul Educaţiei.

El a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea fraudei, solicitându-se inspectoratelor şcolare să asigure pentru organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute cu camere de luat vederi.

Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul prevenţiei au fost transparentizate toate măsurile, astfel că organizaţii de părinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul şcolar judeţean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ţine de supravegherea examenelor şi la procedurile de desfăşurare a bacalaureatului“, a mai spus ministrul Educaţiei.

De asemenea, au fost întărite şi ridicate la nivel sporit sancţiunile pentru cei care au fraudat.

Este vorba de interdicţia de a da bacalaureatul următoarele două sesiuni, în cazul celor care sunt prinşi copiind. Aşadar, când vorbim despre bacalaureat spunem stabilitate, organizare ireproşabilă, transparentizare sporită prin accesul observatorilor acreditaţi la supraveghere. Toţi inspectorii generali şcolari au fost instruiţi să colaboreze cu organele de anchetă în cazul fraudelor“, a adăugat Funeriu.

 

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0