Incepe inscrierea la bacalaureat in intervalul 1-8 mai 2009

Liceenii din ultimul se vor inscrie, in intervalul 1 – 8 mai, la bacalaureat, care va include, la fel ca in 2008, sase probe si publicarea subiectelor pe internet, potrivit metodologiei aprobate anul trecut, acesta fiind ultimul an in care examenul se desfasoara dupa acest model.

Se pot inscrie atat candidati din seria curenta, cat si candidati din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat. Candidatii proveniti din invatamantul particular se inscriu la centrul de examen desemnat de Comisia Judeteana de Bacalaureat a Municipiului Bucuresti.

Elevii romani care au studiat in strainatate se pot inscrie la examenul de bacalaureat numai dupa echivalarea studiilor si promovarea examenelor de diferenta stabilite de Ministerul Educatiei, prin Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor.

Candidatii care doresc sa se inscrie pentru examinare in alt judet decat cel in care au studiat vor inainta spre aprobare o cerere motivata catre Comisiile Judetene de Bacalaureat

In perioada 22-25 iunie sunt programate probele orale ale bacalaureatului, respectiv limba si literatura romana, limba materna si limba moderna. Pe 26 iunie vor incepe examenele scrise, primul fiind programat examenul la limba si literatura romana. Pe 29 iunie ar urma sa aiba loc examenul scris la limba materna, iar din 30 iunie vor fi sustinute probele diferentiate.

Elevii liceelor cu profil teoretic vor sustine trei probe diferentiate: o proba, istorie sau geografie, respectiv istoria sau geografia Romaniei si a statelor membre UE, a doua, o proba din aria curiculara corespunzatoare specializarii, iar ultima este o proba din disciplinele dinafara specializarii, aceasta din urma putand fi si o proba practica.

Elevii din liceele industriale sustin, indiferent de specializare, proba la matematica, si mai au de dat inca doua probe diferentiate, la una dintre materiile cuprinse in specializare si la una dinafara acesteia.

Rezultatele se vor afisa pe 5 iulie. Eventualele contestatii se depun tot pe data de 5 iulie, iar rezultatele finale, care iau in calcul si contestatiile, se afiseaza pe 9 iulie.

De anul viitor, subiectele pentru bacalaureat ar urma sa ramana secrete pana in ziua examenului, potrivit unei declaratii din ianuarie a ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Incepe inscrierea la bacalaureat in intervalul 1-8 mai 2009
Evaluați acest post