Loturile olimpice au examenul de Bacalaureat in perioada 10-25 mai

Examenul de BacalaureatSesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale va fi organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi se va derula în intervalul 10-25 mai 2018, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

 

Potrivit, MEN, comisia judeţeană va nominaliza ulterior unităţile de învăţământ care vor găzdui centrele de examen şi de evaluare pentru această sesiune specială la care înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 10 şi 11 mai.

Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel: 14-15 mai (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă), 16 mai (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională), respectiv 17-18 mai (evaluarea competenţelor digitale).

Probele scrise au următorul calendar: 21 mai (Limba şi literatura română), 22 mai (proba obligatorie a profilului), 23 mai (proba la alegere a profilului şi specializării) şi 24 mai (limba şi literatura maternă).

Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţii de învăţământ care va găzdui această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 24 mai (până la ora 18:00), depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleiaşi zile (18:00 – 20:00).

În data de 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

Vezi Calendar Bacalaureat 2018