Rezultate finale în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2022

5
(1)

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2022) au fost afișate astăzi, 1 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

După soluționarea contestațiilor, numărul candidaților promovați este de 91.332, cu 2.741 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost inferior (7.211 candidați în minus, comparativ cu 2021). Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) este 75,2%, superioară cu 1,9%, în raport cu rezultatele inițiale (73,3%) și cu 5,4% față de prima sesiune a anului trecut (69,8% – rată de succes în anul 2021).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 80% (75,7% în 2021), iar pentru promoțiile anterioare – 32,1% (30,2% în 2021). Astfel, din totalul celor 121.473 de candidați prezenți (108.452 din promoția curentă + 13.021 din promoțiile anterioare) au promovat 86.804 candidați din promoția curentărespectiv 4.174 din promoțiile anterioare.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 222 de la 162 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2021, 146 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Au fost depuse 49.115 contestații, număr ce marchează o scădere în comparație cu sesiunea similară a anului trecut (55.980 de contestații). După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 46.363 de lucrări (în anul 2021 acest număr a fost de aproximativ 53.000).

Dintre acestea, 86,27% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 8,13% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 3.872 de lucrări (3.196 note evaluate în plus și 676 în minus)
  • Diferențe mai mari de 2 puncte: 120 de lucrări (114 note evaluate în plus și 6 note evaluate în minus).

În privința celor 120 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 2 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 42 de unități de învățământ liceal au avut procent 0 de promovare în prima sesiune.

Din cele 651 de contestații înregistrate în județul-pilot Călărași, o singură notă s-a modificat cu mai mult de două puncte, 41 de note (6%) s-au modificat cu valori între 1 și două puncte, 152 de note (22%) s-au modificat cu valori între 0,5 și 1 punct, iar 457 (67%) s-au modificat cu mai puțin de 0,5 puncte. Rata finală de promovare în acest județ-pilot a fost de 61%.

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (105).

A doua sesiune de examen din acest an se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (18 – 25 iulie).

***

Mai multe detalii aici.

COMUNICAT DE PRESA MINISTERUL EDUCATIEI

 

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 1