Subiecte Simulare Bac 2018 – Istorie

0
(0)

Simulare Examen BacalaureatElevii de clasele a XI-a au avut, la simularea Bacalaureatului la istorie, de redactat un eseu despre Europa postbelică, iar cei de clasa a XII-a, despre România secolului XX, având de menţionat informaţii despre Constituţiile din această perioadă.

Liceenii din clasa a XI-a, care învaţă la filiera umanistă, au primit, la ultimul subiect al simulării la istorie, care este şi cel mai important, de redactat un eseu de aproximativ două pagini despre Europa în perioada postbelică, având în vedere mai multe aspecte cum ar fi: precizarea a două forme de organizare statală în Europa sau formularea unui punct de vedere referitor la economia României din acea perioadă.

Colegii lor mai mari, de la clasa XII-a, au avut de scris tot un eseu de două pagini, dar despre România în secolul al XX-lea, unde au avut de menţionat două Constituţii ale ţării noastre, două aspecte referitoare la Constituţia din 1952, dar şi un punct de vedere referitor la evoluţia politică din România.

Simularea examenului la istorie este structurată în trei subiecte, fiecare având câte 30 de punte. Diferenţa de 10 puncte este reprezentată de punctajul din oficiu.

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0