Primele rezultate la Evaluarea Națională 2020 au fost publicate astazi

5
(1)

eleviPrimele rezultate la Evaluarea Națională 2020 au fost publicate astazi, pe evaluare.edu.ro și la avizierele școlilor.
În aceeași zi, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate în 27 iunie. În premieră, rezultatele la examenele naționale vor fi publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidatului pentru respectarea Regulamentului privind protecția datelor.

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2020 vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.


Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Alba
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Argeș

Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Arad
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Bacău

Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Bihor
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Bistrița-Năsăud
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Brăila
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Brașov
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Botoșani
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Buzău
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Cluj
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Călărași
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Caraș – Severin
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Constanța
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Covasna
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Dâmbovița
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Dolj
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Gorj
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Galați
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Giurgiu
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Hunedoara
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Harghita
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Ialomița
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Iași
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Mehedinți
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Maramureș
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Mureș
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Neamț
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Olt
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Prahova
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Sibiu

Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Sălaj

Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Satu Mare
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Suceava
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Tulcea
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Timiș
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Teleorman
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Vâlcea
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Vrancea
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Vaslui
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – Județul Ilfov
 
Rezultate Evaluarea Națională 2020 – BUCUREȘTI

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 1