Rezultatele finale – concursul de suplinire, sesiunea august 2011

Rata de promovabilitate (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice de suplinitor din învăţământul preuniversitar, din data de 8 august 2011, după soluţionarea contestaţiilor, este de 56,69% (în creştere cu 2,09% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor – 54,60%.).

Au fost înregistrate 1.227 de contestaţii, fiind admise 386 (31,45%). Dintre acestea, pentru 114 contestații (29,6%) a fost diminuată nota iniţială, iar  pentru alte 272 (70,4%) nota iniţială a crescut.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor admise, indică următoarea situaţie:  candidaţi cu note sub 5 – 3.682 (43,30 ), din care 38 de

candidați au obținut nota 1 (0,45%). Note pentru suplinire (între 5 și 10) au obținut 4.820 de candidați (56,69%), din care 2 candidați au obținut nota 10 (0,02%).
Înainte de soluţionarea contestaţiilor, rezultatele au fost următoarele: note sub 5 – 3.859, reprezentând 45,40%, note peste 5 – 4.642 (54, 60% ).
S-au obţinut 39 note de 1. Note de 10 au fost în număr de două.

În perioada 23-30 august 2011 va avea loc repartizarea pe posturile vacante şi rezervate ale candidaţilor. Posturile rămase vacante vor fi ocupate de către: titulari pentru completarea normei didactice; titulari prin detaşare pentru restrângere nesoluţionată; titulari prin detaşare la cerere pentru continuitate;  titulari prin detaşare la cerere, în baza notelor obţinute la concursul din 13 iulie 2011; titulari prin detaşare la cerere, în baza punctajului;  suplinitori calificaţi prin continuitate pentru suplinire; suplinitori calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul din 13 iulie 2011; suplinitori calificaţi care au obținut cel puţin nota 5 la concursul din  iulie 2009 şi/sau 2010; suplinitori calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul de suplinire 4 august 2011; personal didactic titular, asociat, pensionat și suplinitori calificați în regim de plata cu ora.

Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct, a declarat astăzi că la videoconferinţa organizată în urmă cu două zile, ministrul Daniel Funeriu a accentuat din nou că suplinitorii care nu au luat măcar 5,00 la concursul din 4 august nu vor fi primiţi în sistem. Totodată, conducerea Ministerului Educaţiei nu mai aprobă ca inspectoratele şcolare să organizeze săptămânal testări pentru ocuparea posturilor vacante, după începerea anului şcolar. Pentru organizarea testărilor, va trebui anunţat ministerul, care va trimite subiectele, iar lucrările vor fi corectate în centre din ţară, asta pentru a asigura şanse egale de accedere pe posturi pentru cadre.

Rezultatele finale – concursul de suplinire, sesiunea august 2011
Evaluați acest post