Arhiva: Rezultate - Page 2

Rezultate examen național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021 (înainte de contestații)

30,3%: rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 (înainte de contestații).

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 este 30,3%. În aceeași sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților promovați a fost 31,5%.

Din totalul candidaților promovați (9.703)6.816 candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.887 de candidaţi provin din promoţiile anterioareRata de succes pentru promoția 2020 – 2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%.

La probele scrise s-au prezentat 32.043 de candidaţi din cei 38.949 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 77 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 31 august, ora 12:00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin animizarea datelor personale ale candidaților, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

 

Rezultate la examenul național de Bacalaureat 2021 (după soluționarea contestațiilor)

– Rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, comparativ cu rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2020 –

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

După soluționarea contestațiilor, rata generală de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) a crescut cu 2%, în raport cu rezultatele inițiale: de la 67,8% la 69,8%. Față de prima sesiune a anului trecut, creșterea este de aproape 5% (64,50% – rată de succes în anul 2020).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70% (în creștere cu 1,8%), iar pentru promoțiile anterioare – 30,20% (în creștere cu 2,6%). Astfel, din totalul celor 126.999 de candidați prezenți (110.358 din promoția curentă și 16.641 din promoțiile anterioare) au promovat 88.587 de candidați83.557 de candidați aparțin promoției 2021, iar 5.030 provin din promoțiile anterioare.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 146 de la 112 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare 6,2%, Ilfov 5,7% și Covasna 3,4%.

Au fost depuse 55.982 de contestații, înregistrându-se, astfel, o scădere semnificativă în comparație cu sesiunea similară a anului trecut (62.790 de contestații). După evaluarea celor 55.982 de contestații depuse au fost modificate notele pentru 52.784 de lucrări. Dintre acestea 88,73% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 11,27% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 5.757 de lucrări (4.879 note evaluate în plus și 878 în minus)
  • Diferențe între 2-3 puncte: 174 de lucrări (162 note evaluate in plus și 12 note in minus)
  • Diferențe între 3-4 puncte: 18 lucrări (16 note evaluate în plus și 2 note în minus)
  • Diferențe între 4-5 puncte: o notă, evaluată în plus.

În privința celor 19 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 3 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune (dintre acestea, 11 au avut același scor de promovare și anul trecut).

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (148).

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici.

 

Comunicat Ministerul Educatiei

Rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021 (înainte de contestații)

– Rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoțiilor –

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Precizăm că numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Comunicat Ministerul Educatiei

Rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2021

Ministerul Educatiei a anuntat astăzi, 31 martie 2021, ca s-a finalizat simularea examenului național de bacalaureat 2021 prin comunicarea rezultatelor obținute de elevii care au susținut probele scrise. 

S-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Proba E.a) – Limba și literatura română – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%.
    • 371 de elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.b) – Limba și literatura maternă – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%.
    • 18 elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%.
    • 772 de elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.d) – Proba la alegere a profilului – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%.
    • 1.556 de elevi au obținut nota 10.

Rată de promovare generală (medii mai mari sau egale cu 6): 40,71%.

Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%).

16 elevi au obținut media 10.

Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele se situează în același interval:

An

2016

2017

2018

2019

2021

Procent de promovare

38,39%

38,23%

39,55%

42,15%

40,71%

S-au afișat primele rezultate pentru Bacalaureat 2020

Examenul de BacalaureatMinisterul Educației a publicat primele rezultate la examenul de bacalaureat pe site-ul dedicat.

Pentru a vedea ce note au obținut, elevii trebuie să se înregistreze cu un cod unic pe care l-au primit de la școală.
Potrivit legii, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

​​Un număr de 232 de candidaţi au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat 2020, potrivit rezultatelor înainte de contestații publicate de Ministerul Educaţiei.

Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:
  • 1.927 au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura română;
  • 209 au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura maternă;
  • 5.624 au obţinut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383)
  • 6.799 au obţinut nota 10 la proba la alegere a profilului şi a specializării.

Rata de promovare a bacalaureatului, înainte de contestații, este de 62,9%, cea mai mică din ultimii șase ani. Potrivit centralizării primelor rezultate la BAC 2020, pentru promoția curentă, rata de promovare este 71,4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25,00%.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, marți, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și miercuri, în intervalul orar 8.00 – 12.00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

 

Rezultate ale examenului de Bacalaureat – sesiunea de toamnă 2019

Examenul de BacalaureatPrimele rezultate ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă au fost publicate, marți 3 septembrie 2019, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Afişarea primelor rezultate se va face atât în centrele de examen şi online, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Tot marți, liceenii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestaţii, între orele 12:00 şi 16:00. .

Din totalul participanţilor, doar 10.595 de candidaţi au obţinut medii de 6 sau mai mari, iar peste 7.000 de elevi au obţinut medii cuprinse între 5 şi 6, fiind declaraţi respinşi.

Potrivit MEN, peste 43.500 de candidaţi au fost înscrişi la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat. Dintre aceştia, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 7 septembrie.

Rezultate finale Bacalaureat 2019

Examenul de BacalaureatMinisterul Educației a publicat, vineri 12 iulie 2019, rezultatele finale la bacalaureat 2019, după contestații.

În total, după afișarea notelor la BAC 2019 au fost depuse la nivel național 48.000 de contestații, pentru toate cele trei probe scrise de la bacalaureat, arată statistica primită de la inspectoratele școlare.

Rezultatele finale de la bacalaureat 2019 pentru fiecare judet pot fi vizualizate pe bacalaureat.edu.ro.

Dupa rezolvaera contestatiilor numărul elevilor care au obţinut media 10 a crescut de la 177 la 224.

De asemenea, a crescut numărul elevilor care au promovat exemenul, adică au obţinut medii de 6 sau mai mari. Dacă înaintea contestaţiilor numărul celor declaraţi promovaţi a fost de 86.794, după recorectarea lucrărilor sunt 98.214 elevi promovaţi.