Universitatile de stiinte aplicate (Fachhochschulen) din Germania

Universităţile de ştiinţe aplicate sunt soluţia ideală, în cazul în care preferaţi un studiu mai mult orientat spre practică. Aici veţi obţine o pregătire fondată ştiinţifică, care se intersectează cu cerinţele din viaţa profesională. În studiu sunt incluse practica, precum şi semestrul de practică. La momentul actual, în Germania există 167 de universităţi de ştiinţe aplicate. Multe din acestea poartă suplimentar în denumirea lor şi termenul englez de “University of Applied Sciences“. Aceasta înseamnă „Universitate de ştiinţe aplicate” şi exprimă foarte clar ce reprezintă exact aceste universităţi: o orientare predominantă spre practică şi o strânsă legătură cu lumea profesională. Cine studiază la o universitate de ştiinţe aplicate este mai pregătit pentru anumite domenii de activitate decât cei care studiază la universităţile teoretice. Astfel, la aceste universităţi de ştiinţe aplicate există, în principal, programe de studii în domeniul tehnic, economic, ştiinţe sociale precum şi jurnalism şi design. În schimb, nu se pot studia la şcolile de ştiinţe aplicate domenii cum ar fi medicina, pedagogia sau studiul juridic clasic.

Legătura strânsă de aplicabilitate a universităţilor de ştiinţe aplicate se observă şi în profilul conferenţiarilor şi a profesorilor. Mulţi dintre aceştia aduc cu ei şi multă experienţă din domeniile industriale a economiei sau a activităţii sociale. Acest know-how le oferă competenţa de a le transmite studenţilor impresii despre cum se desfăşoară activitatea într-o companie, despre modul de lucru precum şi despre aşteptările unei companii sau a unei instituţii culturale. Practica obligatorie (care, de regulă, este obligatorie pentru unu până la două semestre) completează cunoştinţele studenţilor.

Aici găsiţi o listă ce cuprinde toate Universităţile de ştiinţe aplicate.

 

Universitatile de stiinte aplicate (Fachhochschulen) din Germania
Evaluați acest post