Arhiva Tag: bac 2014

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie: In 2014 si 2015 nu schimbam nimic semnificativ in structura bacalaureatului

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat marţi că în 2014 şi 2015 nu vor fi modificări semnificative în structura bacalaureatului, dar că speră să fie schimbări din punctul de vedere al pregătirii şi al apropierii materiei de examen de ceea ce studiază copiii.

Pricopie a spus marţi, la dezbaterea “Aplicarea Strategiei de guvernare în educaţie a USL – o şansă pentru salvarea şcolii româneşti!”, că în februarie, chiar dacă ar fi vrut, nu ar fi putut face nicio modificare la Legea educaţiei, deoarece trebuie respectate procedurile.

Ministrul a subliniat, în acest context, că modificările majore la acest examen trebuie gândite cu minimum doi ani înainte.

“În al doilea rând, nu mi se pare corect să schimbi de la un an la altul şi ar trebui să avem o astfel de abordare cu cel puţin doi ani înainte, ca să nu spun că cel mai corect ar fi cu patru ani înainte. Asta nu înseamnă că nu poţi face mici corecturi, aşa cum s-au introdus cele trei seturi de subiecte la matemtică, cele două seturi de subiecte pentru română şi – cred că am anunţat, deocamdată nu am luat decizia – acele evaluări la nivel naţional în clasa a XII, undeva în jurul lunii martie, pentru ca să ai timp să parcurgi materia, dar şi timp să te pregăteşti până la bacalaureat. Mai e şi simularea la clasa a XI-a, care se pare că este bine primită”, a mai arătat demnitarul.

Remus Pricopie consideră că astfel de evaluări sunt necesare, iar discuţia despre bacalaureat, în privinţa unor eventuale schimbări semnificative, ar trebui să vizeze examenul din 2016.

“De asta greşim, că timp de patru ani nu facem nicio evaluare de sistem, facem evaluări individuale. Eu cred că discutţia noastră trebuie să se concentreze pe Bacalaureatul 2016. Practic, în 2014, nu schimbăm nimic semnificativ, în 2015 nu schimbăm nimic semnificativ din punct de vedere al structurii bacalaureatului, dar sper să schimbăm din punct de vedere al pregătirii pentru bacalaureat şi al apropierii materiei de examen de ceea ce fac copiii pe diferite programe de studiu şi specializări”, a mai spus ministrul.