Arhiva Tag: Bursa de proiecte

Bursa de proiecte pentru studentii antreprenori

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat  la Universitatea Ovidius din Constanţa, conceptul inovativ de „bursă de proiecte“, în cadrul proiectului cu acelaşi nume, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007 – 2013. Universitatea Ovidius din Constanţa este unul dintre partenerii implicaţi în proiectul „Bursa de proiecte”, alături de Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Novensys Corporation şi Gold Agama Consulting.

Proiectul îşi propune să dezvolte şi să susţină cultura de tip inovativ – antreprenorial la nivelul universităţilor din România prin crearea unei platforme online, un loc unde ideile şi propunerile de afaceri ale studenţilor întâlnesc potenţialii finanţatori din mediul economic. „Proiectul este o mare oportunitate pentru studenţii celor patru universităţi implicate întrucât se axează pe două direcţii complementare: partea teoretică – prin predarea unor cursuri privind mecanismele pieţelor bursiere, modalităţile de promovare a proiectelor ş.a. – şi partea aplicativă – prin posibilitatea de a posta planuri de afaceri direct pe platforma bursei de proiecte“, a declarat managerul proiectului, Codrin Doru Lungu (MECTS).
Bursa de proiecte va funcţiona ca o platformă online unde studenţii îşi vor putea posta ideile de afaceri, vor primi feedback şi evaluări din partea mediului economic şi a mediului academic. Mai mult, platforma le oferă studenţilor şansa de a găsi modalităţi de implementare pentru proiectele lor. Portalul online va fi dezvoltat de firma Novensys în conformitate cu cerinţele întocmite de partenerii universitari şi cu necesităţile rezultate din analiză. „Bursa de proiecte va simula condiţiile de pe o piaţă reală în care cererea întâlneşte oferta. Studenţii noştri se vor familiariza cu etapele de bază ale dezvoltării unui plan de afaceri. Cunoştinţele deprinse astfel îi vor ajuta să dezvolte planuri de afaceri cu un mare potenţial. Universitatea Ovidius din Constanţa este onorată să facă parte dintre cele patru universităţi partenere în proiect care se implică activ în pregătirea studenţilor pentru piaţa muncii.”, a declarat Prof. univ. dr. Victor Ciupină, Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa şi expert educaţie în cadrul echipei de implementare a proiectului.
Proiectul „Bursa de proiecte” se înscrie pe axa prioritară 1 – “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, în Domeniul major de intervenţie 1.2 – „Calitate în învăţământul superior” şi are o perioadă de implementare de 30 de luni.

Persoană de Contact: Codrin Doru Lungu, Manager Proiect
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Tel:  021-405.62.11
Fax: 021-312.48.77
Email: bp@agama-pr.com