Arhiva Tag: elev

Elevii se vor putea transfera mai usor de la o unitate scolara la alta

Elevii care-și doresc să se transfere de la o unitate de învăţământ la alta, de la un profil la altul, de la o filieră la alta, de la o specializare la alta sau de la o formă de învăţământ la alta vor putea face acest lucru într-un mod mult mai simplu.

Aceşti elevi vor avea nevoie de un aviz consultativ al consiliului de administraţie al unităţii scolare de la care pleacă şi de aprobarea consiliului de administraţie al unităţii la care se face transferul, potrivit unui ordin de ministru privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor şcolare.

Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua în mod excepţional la schimbarea domiciliului părinţilor copilului într-o altă localitate, alt sector al Capitalei, la recomandarea de transfer eliberată eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de Direcţia de Sănătate Publică, de la învăţământul de artă sau sportiv, de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional, de la învăţământul intensiv sau bilingv la alte profiluri, dar şi în situaţii excepţionale cu aprobarea consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar, conform ordinului ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.