Arhiva Tag: Catalin Baba

Absolventii care vor sa devina profesori obligati sa urmeze un masterat didactic

Absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru profesia didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de doi ani, acreditat de MECTS, într-o instituţie publică.

Toţi cei care vor să devină profesori trebuie ca din toamna acestui an să înceapă un masterat didactic de doi ani, pe durata căruia primesc o bursă de 700 de lei, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.

 

Ministrul Educaţiei a spus că masteratul didactic se organizează pe locuri bugetate, numărul acestora va fi stabilit împreună cu ARACIS, iar admiterea va fi organizată de către universităţi.

Cătălin Baba a precizat că absolvenţii nu sunt obligaţi să rămână în învăţământ după terminarea masteratului didactic.

“Cei care termină nu sunt obligaţi să rămână în sistem. Cei care vor să rămână însă vor putea să lucreze la catedră peste trei ani. Durata masteratului este de doi ani, iar locurile vor fi alocate în funcţie de o analiză pe care o va face Ministerul Educaţiei şi ARACIS, împreună cu universităţile”, a mai spus Cătălin Baba.

 

 

Admiterea la facultate se va realiza din vara doar prin examen sau pe baza mediei de la BAC

Admiterea la facultate se va realiza din vara doar prin examen sau pe baza mediei de la BAC. Ministrul Educatiei: Universitatile nu pot sa foloseasca mediile din timpul liceului

Admiterea la facultate se va realiza incepand din aceasta vara pe baza de examen organizat de universitati sau pe baza mediei de la examenul de Bacalaureat, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei, Catalin Baba. Mediile obtinute de elevi in timpul liceului nu vor mai fi luate in considerare la intrarea in universitati, se arata in ordinul de ministru privind organizarea admiterii in invatamantul universitar pentru anul universitar 2012-2013.

Ordinul Ministerului Educatiei nr. 3.313/ 2012 privind cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2012-2013 a fost publicat in Monitorul Oficial pe data de 13 martie 2012.

Cele mai importante prevederi ale ordinului:

  • Potrivit legii, institutiile de invatamant superior organizeaza examene de admitere pentru admiterea in fiecare program si ciclu de studii universitare. Examenele de admitere se organizeaza pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de catre fiecare institutie de invatamant superior in baza autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare si ale prezentului ordin
  • Examenul de admitere poate consta si in proba/probe scrisa/scrise sau/si orala/orale pentru testarea cunostintelor si a capacitatilor cognitive. Pentru testarea capacitatilor artistice sau sportive examenul de admitere va contine obligatoriu si o proba practica eliminatorie, sustinuta anterior celorlalte probe. De asemenea, pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenta sau disertatie, dupa caz, dar nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii
  • Un candidat poate fi admis si inmatriculat ca student la cel mult doua programe de studii concomitent, indiferent de institutiile de invatamant care le ofera. Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare prin granturi de studii pentru un singur program de licenta, pentru un singur program de master si pentru un singur program de doctorat.
  • Media generala minima de admitere la studii universitare de licenta, de master si de doctorat nu poate fi mai mica decat 5 (cinci) sau decat un numar minim de puncte echivalent
  • La calculul mediei generale de admitere pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenta sau disertatie, dupa caz, dar nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii

Vezi aici integral ordinul de ministru

Catalin Baba: Nicio facultate din Romania si din Europa nu accepta candidati fara bacalaureat

Nicio facultate nu admite candidati fara bacalaureat, dar sunt institutii de învatamânt superior în care ponderea mediei acestui examen este destul de mica la admiterea în anul întâi, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat pentru învatamânt superior din MECTS, Catalin Baba. “Nicio facultate din România si din Europa nu admite candidati fara bacalaureat. Conditia de admitere în învatamântul superior din România dar si din Europa este promovarea bacalaureatului. Exista tari în UE unde, din cauza bacalaureatului diferentiat, sunt acceptate la admitere documente echivalente bacalaureatului. Asadar, nu exista admitere la facultate fara bacalaureat“, a spus secretarul de stat din Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS). Catalin Baba a precizat ca sunt institutii de învatamânt superior în care media de la bacalaureat are o pondere mai mare sau mai mica în media de admitere. “Ca sa fim corecti, trebuie sa spunem ca ponderea mediei la bacalaureat la admiterea în facultate poate fi mai mare sau mai mica, mergând de la zece la suta chiar pâna la 70-80 la suta“, a adaugat secretarul de stat.