Simularea examenului de bacalaureat va incepe pe 13 martie 2017

0
(0)

Examenul de BacalaureatSimularea examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a va începe pe 13 martie cu proba scrisă la limba şi literatura română, potrivit unui ordin aprobat de ministrul Educaţiei.

Pe 13 martie, sunt programate atât proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a care susţin simularea examenului de bacalaureat.

Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor da pe 14 martie proba la limba şi literatura maternă.

Pe 15 martie va avea loc proba scrisă obligatorie a profilului pentru bacalaureat.

Pe 17 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării care va fi susţinută numai de elevii claselor a XII-a.

Potrivit calendarului, toate rezultatele se vor afişa pe 31 martie.

Elevii claselor a XI-a vor susţine simularea bacalaureatului la limba şi literatura română, matematică, istorie şi limba maternă.

Elevii din clasele a XII-a vor fi verificaţi la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, şi probe la alegere din matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.

Rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi discutate individual cu aceştia.

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0