Precizări cu privire la examenul de titularizare 2025

5
(1)

titularizareCa urmare a mai multor întrebări primite și a unor discuții din spațiul public și pentru a evita interpretări distorsionate facem următoarele precizări:

1. În acest an, examenul național de titularizare se organizează conform procedurilor cunoscute și anunțate.

2. Posibila modificare a examenului de titularizare în anii următori este o propunere de viziune din cadrul Raportului de diagnostic al educației și cercetării din România, prezentat de Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Propunerea urmează sa fie discutată cu partenerii de dialog social și potențial implementată în urma acestor discuții;

3. Procedura de titularizare este gândită pentru a facilita intrarea și păstrarea profesioniștilor de calitate în sistem.

În ceea ce privește evaluarea cadrelor didactice la 5 ani, parte din același proces propus spre analiză, modul în care a fost gândită această evaluare nu presupune ca profesorii să mai susțină încă o dată un examen de titularizare. Propunerea este ca, la 5 ani, să se facă o evaluare sumativă, care să vizeze atingerea standardelor minimale. 

Această evaluare include feedbackul de la director, de la colegi și de la beneficiari. În cazul în care se constată faptul ca standardele minimale nu sunt atinse, într-un interval de 2 ani profesorul intră în programe de training, de dezvoltare profesională și/sau în programe remediale. Dacă după cei 2 ani nu atinge standardele minimale, atunci trece de pe poziția de angajat pe perioadă nedeterminată pe cea de angajat pe perioadă determinată.

În concluzie, nu este vorba de a regândi și a susține din 5 în 5 ani examene naționale pentru posturile respective, nici de pierderea posturilor pe perioadă nedeterminată pe care profesorii le au acum.

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 1

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.