Arhiva: Admitere facultate - Page 3

Admitere la Universitatea Tehnică din Iaşi

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) va scoate la concurs un număr de 6.500 de locuri la admiterea din acest an, dintre care 3.400 sunt la licenţă, 2.900 la master şi 200 la doctorat.

În ceea ce priveşte locurile la buget, fără taxă, finanţate de statul român, doar la licenţă vor fi aproximativ 2.400, incluzând şi locurile destinate românilor de pretutindeni, în timp ce la master vor fi 1.350, iar la doctorat 120.

Înscrierea candidaţilor la licenţă se va realiza în perioada 4 – 23 iulie, la masterat între 10 şi 20 iulie, în timp ce la doctorat vor putea fi depuse dosare de înscriere şi în sesiunea de vară, între 4 şi 14 iulie, dar susţinerea colocviului este programată pentru luna septembrie, în intervalul 19 – 22 septembrie.

Candidaţii se vor putea înscrie cu un singur dosar şi o singură taxă la trei facultăţi, iar ulterior, dacă vor dori, vor depune un nou dosar, achitând o nouă taxă, pentru a fi luaţi în calcul şi la celelalte facultăţi ale universităţii. Taxa de înscriere variază între 100 şi 300 de lei.

Admiterea se organizează online, prin intermediul platformei informatice dezvoltate de către personalul universităţii, care va deveni activă în perioada înscrierilor.

Conducerea universităţii a precizat că studenţii care vor să se familiarizeze cu paşii necesari admiterii, pot consulta manualul de utilizare a platformei şi cele mai des întâlnite întrebări şi răspunsurile la ele.

Doar pentru candidaţii care nu au posibilitatea de a depune online dosarul vor fi organizate în mod special puncte de înscriere la sediile facultăţilor universităţii.

La Facultatea de Automatică şi Calculatoare (AC) şi Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” vor fi şi probe scrise, iar cei care se înscriu şi la aceste facultăţi trebuie să le treacă primele în lista de opţiuni.

La AC se va da un test grilă de trei ore, cu 25 de întrebări, cu subiecte, la alegere, de matematică sau informatică. Nota testului va reprezenta 80 la sută din media de admitere, restul de 20 la sută fiind media de la examenul de bacalaureat. La Facultatea de Arhitectură, candidaţii vor susţine o probă practică, de desen, care va conta în proporţie de 70 la sută la media de admitere, restul de 30% fiind nota obţinută la examenul de bacalaureat.

La celelalte facultăţi, admiterea se face pe baza mediei de bacalaureat sau în combinaţie cu media de la o disciplină a aceluiaşi examen.

Comisiile de admitere de la fiecare facultate în parte verifică zilnic dosarele candidaţilor înscrişi şi confirmă legalitatea înscrierii. Dacă se constată nereguli, candidaţilor li se solicită clarificări sau completări ale documentelor.

Rezultatele finale ale admiterii, sesiunea de vară, vor fi făcute publice până pe 31 iulie. Sesiunea de admitere din toamnă este programată pentru 5 – 16 septembrie.

 

Admitere la Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană (URA)În data de 20 iunie 2022 încep înscrierile la Universitatea Româno-Americană (URA), una dintre cele mai performante universități din România, unde 75% dintre absolvenți se angajează în specializarea absolvită sau în domenii înrudite. Cu o istorie de peste 31 de ani pe piața educațională din România, URA le oferă tinerilor 7 facultăți din care pot alege, în anul universitar 2022 – 2023, respectiv: Facultatea de Drept, Facultatea de Informatică Managerială, Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, Facultatea de Afaceri Internaționale, Facultatea de Finanțe și Contabilitate, Facultatea de Management–Marketing și Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității. Fiecare dintre acestea include specializări, care însumează 32 de programe de licență și masterat, cu predare în limba română sau engleză.

Calendarul și procedura de admitere

Înscrierile se pot face on-line (inscriere.rau.ro), începând cu data de 20 iunie 2022 și se vor încheia pe 27 iulie 2022 pentru studiile de licență, respectiv pe 25 iulie 2022, pentru programele de masterat.

Pentru programele de licență, admiterea la URA se face cu luarea în calcul în media de admitere a mediei de bacalaureat (50%) și a unui Atestat/Certificat (50%) eliberat de instituții de învățământ preuniversitar și recunoscute de Ministerul Educației sau atestate recunoscute instituțional în unul dintre domeniile economie, informatică, limba română sau limbi străine. Candidații care nu dețin atestate, vor susține o probă de concurs ce constă într-un eseu sau interviu (la alegere) privind motivația alegerii universității și a domeniului de studiu (facultate / specializare). Acesta înlocuiește susținerea testului-grilă scris din sesiunile de admitere ale anilor anteriori. Admiterea la programele Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie se face cu luarea în calcul în media de admitere a mediei de bacalaureat (50%) și a probei de concurs (50%), respectiv probă de aptitudini motrice (traseu aplicativ contracronometru). Pentru programul de studii „Educație fizică și sportivă”, candidații pot prezenta un atestat/certificat din domeniul sportului, recunoscut de Ministerul Educației, în vederea echivalării probei de concurs. Concursul este programat pentru data de 29 iulie 2022, rezultatele urmând să fie publicate în cel mult 2 zile calendaristice de la momentul susținerii.

În cazul programelor de masterat, media de admitere ia în calcul nota obținută la examenul scris – eseu sau proiect – aceasta având o pondere de 50%, dar și nota obținută la examenul de licență (50%), respectiv de 40% – 60%, în funcție de programul dorit. Concursul de admitere se va desfășura în data de 27 iulie 2022, iar rezultatele vor fi comunicate în termen de cel mult 4 zile calendaristice de la momentul susținerii, atât la sediul Universității, cât și pe site.

 

Admitere 2022 la Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană (URA)În data de 20 iunie 2022 încep înscrierile la Universitatea Româno-Americană (URA), una dintre cele mai performate universități din România. Pentru anul universitar 2022 – 2023, tinerii pot opta pentru una dintre cele 7 facultăți, respectiv:

  • Facultatea de Drept
  • Facultatea de Informatică Managerială
  • Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie
  • Facultatea de Afaceri Internaționale
  • Facultatea de Finanțe și Contabilitate
  • Facultatea de Management – Marketing
  • Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității

„Universitatea Româno-Americană se bucură de aprecierea absolvenților și a mediului de afaceri deopotrivă, un rezultat al dorinței noastre de a promova un sistem educațional la standarde internaționale, bine ancorat în realitățile pieței muncii. Practic, studenții noștri nu obțin doar o diplomă, ci cunoștințe și abilități care le permit să își construiască o carieră de succes în domeniul pe care și l-au ales și pentru care s-au pregătit”, afirmă Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane.

La URA programele de studii sunt actualizate în mod constant pentru a răspunde cu brio cerințelor pieței. Toate detaliile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe website-ul Universității, www.rau.ro.

Admitere 2022 – Academia de Studii Economice – ASE Bucuresti

Academia de Studii Economice BucurestiConcursul de admitere la programele universitare de licență ASE Bucuresti pentru anul universitar 2022-2023 incep pe 4 iulie.

Candidații pot opta pentru unul sau mai multe dintre cele 36 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană, pentru formele cu frecvenţă, la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Facultățile Academiei de Studii Economice din București, care îi așteaptă pe candidați sunt: Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine; Administrație și Management Public; Business și Turism; Cibernetică, Statistică și Informatică Economică; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară și a Mediului; Economie Teoretică și Aplicată; Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori; Management; Marketing; Relații Economice Internaționale.

Înscrierile au loc la începutul lunii iulie, așa cum anunță pagina web instituționalăwww.ase.ro, prin încărcarea documentelor de concurs pe platforma admitere.ase.ro. Perfecționată în urma experienței concursurilor de admitere online din ultimii 2 ani, platforma asigură o interacțiune prietenoasă și facilă a candidatului, care urmează să-și încarce documentele de concurs o singură dată, indiferent de numărul opțiunilor sale. Taxa de înscriere se recomandă a fi plătită tot online, în cadrul procesului de înscriere.

Concursul de admitere iulie 2022 constă în:

  • eseul motivațional (probă eliminatorie, evaluată cu admis/respins)
  • testul de competenţă lingvistică, susținut exclusiv de către candidaţii care optează pentru un program cu predare în limbă străină sau Limbi moderne aplicate și care nu au certificat de competență lingvistică, recunoscut de ASE (detalii);
  • media generală de admitere, ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii liceale (30%).

Pentru întrebări și informații detaliate despre Admitere și ASE, candidații au la dispoziție paginile instituționale Admitere Licență 2022FacebookGrup oficial Admitere 2022Instagram.

Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti

​Înscrierile pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti încep astăzi și se vor încheia pe 16 iulie. Pentru al doilea an consecutiv, toate documentele necesare, scanate în format pdf, se vor depune exclusiv online, pe platforma dedicată examenului de admitere www.adm.umfcd.ro. Concursul de admitere pentru toate facultățile din cadrul UMF – Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moașe și asistență medicală – are loc pe 25 iulie.

Pentru înscriere, candidaţii vor încărca pe platforma pentru înscriere următoarele acte – documente obligatorii, scanate în format pdf:
  • 1. Cererea tip de înscriere, semnata olograf de catre candidat – generată de aplicație;
  • 2. Carte de identitate sau paşaportul valabil;
  • 3. Certificatul de naştere;
  • 4. Diploma de bacalaureat sau diplomă echivalentă. Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzatoare anului universitar 2020-2021 pot prezenta în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de către liceu în care trebuie menţionate obligatoriu media generală a examenului de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate al adeverinţei şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu cea de bacalaureat – recunoscută de M.E.C. (în cazul absolvenţilor de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat în afara României).
  • 5. Certificat de căsătorie (dacă este cazul);
  • 6. Certificat de competenţă lingvistică pentru limba română eliberat de Disciplina de Limbi moderne a UMFCD (doar pentru cetăţenii membri ai Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pentru admiterea în ciclul de studii universitare cu predare în limba româna);
  • 7. Adeverinţă medicală eliberată de către medicul şcolar sau de către medicul de familie care atestă că persoana respectivă este aptă din punct de vedere medical;
  • 8. Fotografie color tip buletin;
  • 9. Dovada achitării taxei de înscriere;
  • 9.1 Efectuare plată (prin procesator de plată integrat în aplicație);
  • 9.2 Scutire taxa inscriere – acte doveditoare;
  • 10. Documentele obligatorii pentru candidații absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior care doresc să urmeze o a doua specializare.
  • 10.1. Diploma de licenţă sau diploma echivalentă;
  • 10.2. Adeverinţa din care să rezulte calitatea de student și forma de finanțare (buget/taxa) pe întreaga perioadă a studiilor de licenta anterior absolvite.
  • 11. Documentele doveditoare în functie de categoria de candidați:
  • 11.1 Candidat olimpic – Act doveditor (M.E.C), respectiv diploma de olimpic
  • 11.2 Candidat pe locuri pentru rromi – Act doveditor
  • 11.3 Candidat absolvent din centre de plasament – Act doveditor
  • 11.4 Candidat absolvent de liceu din mediu rural – Act doveditor
  • 12. Notă de informare privind procesarea datelor personale.

Program înscriere (exclusiv online) – 06.07.2021 – 16.07.2021. Programul de lucru pentru validarea înscrierilor online va fi următorul:

  • Marți 06 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Miercuri 07 iulie între orele: 9:00 -16:00
  • Joi 08 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Vineri 09 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Luni 12 iulie între orele 9:00 – 16:00
  • Marți 13 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Miercuri 14 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Joi 15 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Vineri 16 iulie între orele 9:00 – 16:00 (se vor face doar validările finale pentru candidații cu înscrieri on-line nevalidate)


Concursul de admitere la toate facultățile – Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moașe și asistență medicală- are loc pe 25 iulie.

Repartizarea locurilor pe cele 4 facultăţi ale UMFCD, conform aprobării Senatului universitar UMFCD, se va face după primirea cifrei de școlarizare de la Ministerul Educației și Cercetării.

Achitarea taxei de participare la concurs – 300 de lei – se va face prin intermediul platformei, printr-un procesator de plăți online integrat.

Pentru confirmarea locului, în vederea înmatriculării, candidații declarați admiși au obligația de a depune la secretariatele facultăților documentele în original în vederea înmatriculării, conform calendarului ce va fi anunțat.

Taxa de înscriere este de 300 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfaşurării probelor, va fi returnată doar taxa de participare.
Taxa de înscriere va fi plătită printr-un procesator de plăți on-line integrat. Se va preciza numele candidatului, C.N.P.-ul și facultatea la care urmează să se înscrie candidatul, respectiv Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie sau Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).

Potrivit legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Pentru anul universitar 2021-2022, Senatul universitar aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru urmatoarele categorii de candidaţi:

  • 1. orfanii de ambii părinţi;
  • 2. candidații instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial;
  • 3. copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;
  • 4. eroii revoluţiei române şi copiii acestora;


Scutirea de la plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați, respectiv:

  • Copii după certificatele de deces ale părinţilor, în cazul celor orfani de ambii părinţi (până la vârsta de 26 ani ai candidatului);
  • Adeverinţă de la Casa de copii sau adeverință de plasament familial;
  • Documente care atestă calitatea părintelui de “Erou martir al Revoluţiei”;
  • Adeverinţe pentru copiii cadrelor didactice, conform legii;
  • Adeverință de la primărie că aparțin familiilor afectate de catastrofe naturale.

 

Înscrierea şi înmatricularea olimpicilor se va face pe baza unui act doveditor cu recunoasterea M.E.C., respectiv diploma de olimpic. Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut distincţii în perioada studiilor liceale (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de către M.E.C. beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget. De asemenea, UMFCD acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licenţă, fără concurs de admitere, candidaţii care au obţinut în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele naţionale recunoscute de M.E.C., la disciplinele Biologie, Fizică şi Chimie.
UMFCD acordă în afara cifrei de școlarizare finanțate de la buget și locuri fără taxă de școlarizare (F.M.A.M.) absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din centrele de plasament, în condițiile prezentei Metodologii.

Conform legii, un candidat declarat admis poate beneficia de un loc de la buget o singură dată pentru fiecare din cele 3 cicluri de studii universitare (licenţă, masterat, studii doctorale). Depaşirea duratei învăţământului gratuit, prevazută de lege, se suportă de către studenţi, prin plata taxei aferente şcolarizării în ciclul respectiv de studii universitare.
După validarea înscrierii platforma va genera o legitimaţie de concurs.

Admitere Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – locuri pentru studiile de licenta

În sesiunea de admitere iulie 2021, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu peste 3.800 de locuri pentru studiile de licenţă, dintre care 1.848 reprezintă locuri fără taxă. În acest an, ULBS va suplimenta numărul locurilor fără taxă pentru studiile de licenţă, master şi doctorat, urmând ca un număr de 120 de locuri să fie subvenţionate din surse proprii, acestea adăugându-se celor 1.750 de locuri bugetate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru programele de licenţă şi 960 pentru programele de master.

În total, ULBS va scoate la concurs, pentru programele de studiu de la învăţământul cu frecvenţă (IF), 6.080 locuri pentru studiile de licenţă şi masterat IF, în sesiunea vară 2021. Dintre acestea, 3.877 sunt locuri pentru studii de licenţă IF, 1.750 reprezentând locuri subvenţionate (fără taxă).

Pentru studiile de masterat IF vor fi alocate 2.203 locuri, din care 960 de locuri subvenţionate (fără taxă). Pentru învăţământul cu frecvenţă redusă (IFR) şi învăţământul la distanţă (ID) vor fi scoase la concurs 1.110 locuri cu taxă (960 locuri pentru învăţământul de licenţă şi 150 la master).

Toate specializările Universităţii Lucian Blaga din Sibiu sunt acreditate sau autorizate să funcţioneze de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) acordând instituţiei sibiene, la ultima evaluare, cel mai înalt calificativ — Grad de Încredere Ridicat

Platforma YTM, consiliere individuală pentru elevi și informații despre procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timisoara (UVT)

Dincolo de programele de pregătire și evenimentele specifice, UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, și servicii permanente de consiliere individuală în carieră.

Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elevilor din întreaga țară, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional. Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziția beneficiarilor informații referitoare la programele de studii ale universităților din Timișoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.

Elevii care, în urma completării testelor, au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă și traseul educațional potrivit pentru ei, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală (ce se poate desfășura online, având o durată de aproximativ 50 de minute) cu consilierii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, completând ACEST FORMULAR. În cadrul ședinței de consiliere, elevii vor primi informații suplimentare despre potențiale trasee de carieră și sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.

De asemenea, UVT pune la dispoziția tuturor candidaților la studii universitare cel mai complex portal cu informații despre procesul de admitere – https://admitere.uvt.ro/, actualizat cu detalii despre fiecare program de studii universitare din cadrul UVT, dar și despre facilitățile pe care UVT le oferă studenților săi, oferind la un click distanță toate datele de care o persoană interesată să devină student la UVT are nevoie.

Prin acest pachet integrat de servicii și programe de sprijin pentru elevi, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își propune să sprijine tinerii din întreaga țară pentru a lua decizii responsabile și informate cu privire la viitoarele lor cariere, dar și să contribuie la dezvoltarea acestora încă de dinainte de începerea studiilor universitare, pentru a face față cu succes provocărilor pe care le vor întâlni pe parcursul evoluției lor, devenind, prin fiecare etapă, o versiune mai bună a lor. Iar apoi, odată ce vor deveni studenții noștri, ne vom asigura că sloganul #BecomeYourBest la Vest devine realitate și fiecare tânăr își va valorifica corespunzător potențialul!

Pregătindu-se pentru examenul de bacalaureat împreună cu colegii noștri cadre didactice universitare, învățând să își gestioneze emoțiile și să ia decizii în mod corect alături de colegii noștri de la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, testându-și abilitățile și interesele și informându-se despre programele de studii universitare care li se potrivesc, oferim elevilor toate șansele pentru dezvoltarea unei cariere de succes!

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.