Arhiva: Bacalaureat - Page 12

Subiecte Bacalaureat 2022 la română

Examenul de BacalaureatElevii de la profilul uman au avut de rezolvat varianta cu numărul 6. Primele două părți ale examenului au fost similare cu cele primite la profilul real.

Astfel, la Subiectul I, textul la prima vedere a fost identic pentru toți elevii. Vorbim de fragmentul scris de Nicolae Iorga – ”Doamna Elena Cuza”: 5 itemi de rezolvat la partea A, iar la partea B, de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze ”dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.

Apoi, la Subiectul al II-lea, unde elevii pot primi un maxim de 10 puncte, trebuia realizată o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.

Diferite la cele două profile a au fost cerințele la Subiectul al III-lea. Astfel, la uman elevii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui personaj dintr-o comedie studiată. Tot 30 de puncte se acordă și la uman în această secțiune

La profilul real de la examenul de Bacalaureat 2022, candidații au primit varianta 6 de rezolvat.

La Subiectul I, pe baza fragmentului unui fragment al lui Nicolae Iorga – ”Doamna Elena Cuza”, elevii au avut de rezolvat 5 cerințe la partea A.

La partea B, elevii au avut de alcătuit un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.

Subiectul al II-lea – notat cu 10 puncte, a constat într-o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.

În fine, la Subiectul al III-lea – candidații au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate. Partea aceasta este notată cu 30 de puncte.

Mai multe detalii aici.

Azi, probele scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022)

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 475 de centre. Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidați (toate promoțiile) sunt așteptați să participe la prima probă (Limba şi literatura română). Reamintim că există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.

Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:

  1. recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Cati absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022

Examenul de BacalaureatExamenul național de bacalaureat 2022 (prima sesiune) începe luni, 6 iunie, cu probele de evaluare a competențelor, programate în intervalul 6 – 16 iunie.

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare).

Probele de evaluare a competențelor se vor susține astfel:

  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competențelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ). În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene. De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile  metodologiei de examen.

În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Reprezentanţii instituţiilor mass-media au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistie și digitale sau în centrele de examen numai cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestațiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.

 

Sursa: Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Prezența la simularea probei obligatorii a profilului (matematică/istorie) – examenul național de bacalaureat 2022

Sesiunea 2022 a simulării examenelor de la finalul învățământului gimnazial și liceal (anul școlar 2021 – 2022) a continuat astăzi, 29 martie, cu proba E)c) – proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat 2022Disciplinele la care se susține această probă, în funcție de filieră, profil și specializare sunt matematică și istorie.

Conform informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 16:00), au fost prezenți 116.692 de elevi din cei peste 150.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 8 elevi.

Următoarele două probe sunt programate astfel:

  • 30 martie 2022: proba E)d) – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: proba E) b) – Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 14 aprilie 2022.

Rezultatele obținute vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele nu se trec automat în catalog. Prin excepție, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Informații suplimentare despre simularea examenelor sunt publicate pe site-ul Ministerul Educației, în timp ce subiectele și baremele se publică zilnic, la ora 15:00, aici.

 

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Prezenta la simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat 2022

Pregătirea examenelor de la finalul învățământului gimnazial și liceal, organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei în anul școlar 2021 – 2022, a început luni, 28 martie, cu simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat 2022.

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 16:00), la această probă au fost prezenți 119.486 de elevi din cei peste 150.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 8 elevi.

Calendarul probelor programate în zilele următoare:

  • 29 martie 2022: proba E)c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 30 martie 2022: proba E)d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 14 aprilie 2022.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2022 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec automat în catalog. Prin excepție, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Informații suplimentare despre simularea examenelor sunt publicate pe site-ul Ministerul Educației, în timp ce subiectele și baremele se publică zilnic, la ora 15:00, aici.

 

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Simularea pentru Bacalaureat 2022 – limba și literatura română

Luni, 28 martie 2022, a avut loc simularea primei probe din cadrul examenului de Bacalaureat. Elevii aflați în anii terminali au susținut proba la limba și literatura română.

La Subiectul I, elevii care au susținut proba scrisă de la simulare, atât la real, cât și la uman, au avut de rezolvat mai multe cerințe pe baza unui fragment din ”Destăinuiri” de Profira Sadoveanu.

Și Subiectul II a fost unul similar, elevii având de explicat rolul notaților dintr-un text de George Mihail-Zamfirescu (Idolul și Ion Anapoda).

În fine, la Subiectul al III-lea, elevii care studiază la profilul real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, care îi aparține lui Tudor Arghezi.

Cei de la profilul umanist au avut o cerință similară, dar pentru un text poetic al lui Ion Barbu.

Simularea Bacalaureatului 2022 începe luni, 28 martie

​Simularea Bacalaureatului 2022 începe luni, 28 martie, cu proba de limba și literatura română

Calendar simulare BAC 2022

  • 28 martie 2022: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 29 martie 2022: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 30 martie 2022: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 14 aprilie 2022: Afișarea rezultatelor la simularea bacalaureatului 2022

Pentru pregătirea elevilor care susțin simularea BAC 2022, Ministerul Educației a publicat modele de subiecte și barem la română, care să-i ajute în pregătirea pentru bacalaureat.

Ce subiecte vor fi exceptate la simularea BAC

Potrivit Ministerului Educației, subiectele vor fi elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor de examen pentru Evaluare Națională şi Bacalaureat.

Cu toate acestea sunt programe și continuturi exceptate:

  • programe și conținuturi exceptate pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă – BAC 2022: detalii aici [fișier pdf].h2: Notele la simulare nu se trec în catalog decât în situații excepționale

Consultă aici PROGRAMA pentru bacalaureat 2022