Arhiva: Rezultate - Page 6

Rezultate oficiale la simularea examenelor nationale Bacalaureat si Evaluarea Nationala

Examenul de BacalaureatMinisterul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) și a examenului de Bacalaureat, desfășurată în perioada 13-17 martie.

În urma simulării naționale a examenului de Bacalaureat, datele statistice transmise de inspectoatele școlare județene relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi). Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din anul trecut (38,39%.)

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Altfel spus, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6.

Pe tranşe de mediisituaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi – medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obținut media 10.

15.023 de medii au fost cuprinse între 5 și 5.99, însă conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.

Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a și a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) – Limba şi literatura română74,1% la proba E)b) – Limba maternă și 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau IstorieLa proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016 se constată o scădere, în medie, cu 5%.

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iași (46,1%) și Galați (45,5%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în judeţele Iași (35,3), Galați (35,8), Suceava (36,6) și Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) și  Călărași (19,1%).

La simularea EN VIII, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenți, procent net superior celui înregistrat anul trecut (30,58%.)

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99, 20.352 de medii între 6 şi 6,99, 17.452 de medii între 7 şi 7,99, 14.982 de medii între 8 şi 8,99, 6.572 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 14 medii de 10. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în județele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) și în Capitală (69,8%).

În ceea ce priveşte disciplinele de examenprocentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română (în creștere față de anul trecut – 60,54%), respectiv de 40% la Matematică (de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%). La proba de Limba şi literatura maternă75,2% din elevii prezenți au primit note peste 5 (procent în ușoară scădere comparativ cu anul anterior – 76,69%).

Ratele de participare pe discipline au fost următoarele: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba și literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba și literatura maternă și 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Notele de la simulare se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

Reamintim că obiectivele simulărilor, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupun examenele în cauză, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea îmbunătăţirii rezultatelor finale.

Din această perspectivă, simularea este un mecanism reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți, a nivelului de cunoștințe atins până la momentul susținerii testelor pentru ca, mai apoi, să poată fi adoptate planuri remediale adecvate. Mai precis, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii și şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanţelor şcolare.

BIROUL DE COMUNICARE MINISTERUL EDUCATIEI

Rezultatele la simularile Evaluarii Nationale si Bacalaureatului afisate azi

Examenul de BacalaureatMediile obţinute de cei peste 450.000 de elevi ai claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a la simulările Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului sunt afişate vineri.

Simularea pentru Bacalaureat a fost în 14 martie la limba română, în 14 martie la limba maternă şi în 16 martie la istorie pentru profilul umanist şi la matematică pentru profilul real, la cele trei probe participând atât elevii din clasa a XII-a, cât şi cei din clasa a XI-a. Ultima probă de la simularea Bacalaureatului a fost în 17 martie, fiind susţinută doar de elevii clasei a XII-a, care au avut de ales, în funcţie de profil şi specializare, una dintre materiile biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie.

Rezultatele simulării de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi afişate la şcolile unde învaţă elevii care au susţinut probele scrise.

Notele nu vor fi trecute în catalog decât la solicitarea expresă a elevilor, urmând să fie analizate de profesori cu elevii, la şedinţele cu părinţii şi în consiliul profesoral, în vederea îmbunătăţii performanţelor şcolare.

Rezultate finala pentru BAC 2016 Sesiunea de toamna

Examenul de BacalaureatAstazi se incheie oficial sesiunea de examene din acest an, cu afisarea rezultatelor finale la sesiunea de toamna a examenului de Bacalaureat 2016.

Ministerul Educatiei a publicat joi rezultatele, dupa solutionarea contestatiilor. Rata de promovare era, inainte de contestatii, de 24%.

Vezi pe bacalaureat.edu.ro listele cu notele obtinute de fiecare candidat din sesiunea august-septembrie a BAC-ului, inainte si dupa contestatii. Listele cu notele pot fi sortate pe fiecare judet in parte, alfabetic sau dupa medie.

Rata de promovare de 24 % in sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

La nivelul întregii ţări, 24 la sută dintre candidaţii care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat examenul, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), Mirabela Amarandei.

MENCS a publicat, luni, rezultatele sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse până la ora 20.00. După soluţionarea acestora, rezultatele finale vor fi afişate în 1 septembrie.

Astazi se afiseaza primele rezultate la sesiunea de toamna a Bacalaureatului 2016

Examenul de BacalaureatLa ultima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), au participat 21.306 candidaţi (din totalul de 26.406 de candidaţi înscrişi să o susţină). Rata de prezenţă s-a situat la 80,69%. 26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Nu s-au prezentat 5.074 de candidaţi. Precizăm că alţi 15.855 de candidaţi au solicitat recunoaşterea în sesiunea curentă a notelor obţinute la proba E)d) în sesiuni anterioare, conform reglementărilor în vigoare.

Astazi , luni 29 august 2016, are loc afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00), la centrele de exame şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Tot luni, cei interesaţi pot depune contestaţii între orele 16,00 – 20,00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 septembrie.

 

Save

68,1%: rata finală de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 a crescut cu 1,4% după soluţionarea contestaţiilor: de la 66,7% la 68,1% (cu 0,3% peste rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut).

Astfel, au promovat 88.167 de candidaţi dintr-un total de 129.395 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 83.091 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (75,6%, rată de reuşită), iar 5.076 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (26,1%, rată de reuşită). 
Numărul mediilor de 10 a crescut la 78 (iniţial au fost înregistrate 56).

În total, au fost depuse 44.398 de contestaţii (cele mai multe –
18.465 – la proba scrisă de Limba şi literatura română). În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 41,50%: 46,5% la proba E)a), 49,7% la proba E)b), 39,8% la proba E)c) şi 35,3% la proba E)d).
Din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.395 de candidaţi (109.974 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.421 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.943 de candidaţi au absentat, în timp ce 41.037 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (număr în scădere de la 42.937, înainte de contestaţii). Dintre aceştia, 26.783 de candidaţi aparţin promoţiei curente, iar 14.254 sunt din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (84,27% comparativ cu 83,32%), Bacău (80,38% comparativ cu 79,91%), Braşov (79,16% comparativ cu 78,21%), Galaţi (79,73% comparativ cu 77,65%) şi Sibiu (78,83% comparativ cu 77,69%). Rata finală de promovare în Capitală este de 70,11% (în creştere de la 68,5%). Judeţele în care rata de promovare a rămas sub 50% sunt Ilfov (35,58% de la 34,15%) şi Giurgiu (41,42% de la 40,06%).
Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2016, programată între 16 august şi 1 septembrie, încep luni, 18 iulie şi se încheie vineri, 22 iulie.

În semn de apreciere a excelenţei, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va premia cu 3.000 de lei fiecare elev care a obţinut media 10 la Bacalaureat (78 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei, fiecare elev de clasa a VIII-a care a obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională (253 de elevi).
Informaţii detaliate legate de rezultatele finale înregistrate la examenul naţional de Bacalaureat 2016 (după soluţionarea contestaţiilor), inclusiv un istoric pe ultimii 5 ani, pot fi consultate în dosarul de presă ataşat.

BIROUL DE COMUNICARE MINISTERUL EDUCATIEI
Documente atasate

66,7% este rata de promovare la Bacalaureat, inainte de contestatii

Potrivit unor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, rata de promovare la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016 este de 66,7%.

Marţi, în intervalul 16:00 – 20:00, candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii, urmând ca rezultatele finale să fie afişate sâmbătă, 16 iulie.

Ministerul Educaţiei informează că 56 de elevi au luat media 10 la Bacalaureat 2016, şapte dintre aceştia fiind din Capitală, se arată într-un comunicat de presă.

„Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită)”, se mai precizează în comunicat.

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.