Arhiva: Stiri - Page 7

Proba scrisă de Limba și literatura română – proba E.a) din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2023

La proba scrisă de Limba și literatura română – proba E.a) din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2023, desfășurată astăzi, 16 august, au fost prezenți 14.971 de candidați din totalul celor 17.621 de candidați care și-au exprimat opțiunea de a susține această probă.

Nu s-au prezentat 2.629 de candidați, iar 21 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Reamintim că, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaților prezenți la fiecare probă este diferit. Altfel spus, cei peste 33.900 de candidați înscriși susțin examenul integral sau parțial.

Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00 pe site-ul de profil, conform procedurii.

Următoarele probe scrise sunt programate astfel:

  • Joi, 17 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
  • Vineri, 18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
  • Luni, 21 august: Limba și literatura maternă – proba E.b).

Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 – 11 august.

Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi comunicate marți, 29 august.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Precizăm că, începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Acest proces  nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Sursa: Comunicat de presa MInisterul Educatiei

Incepe sesiunea sesiunea august – septembrie 2023 a probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat – Evaluare digitalizată la nivel național

Peste 33.900 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul național de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2023, prima sesiune în care evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise este generalizată.

Odată cu sesiunea august – septembrie 2023 a examenului național de bacalaureat, ale cărui probe scrise încep miercuri, 16 august, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.

În sesiunile iunie – iulie 2022 și iunie – iulie 2023 ale examenului național de bacalaureat, respectiv ale evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, s-a pilotat evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise pentru candidații din județele Călărași și Dâmbovița.

Decizia de a generaliza evaluarea digitalizată este fundamentată pe beneficiile confirmate odată cu pilotarea, dintre care menționăm următoarele:

  • anularea costurilor pentru transportul lucrărilor dintr-un județ în altul, în vederea evaluării;
  • eliminarea birocrației (borderourile individuale de notare, precum și cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării);
  • reducerea timpului de lucru destinat evaluării;
  • transmiterea, în mod automat și aleatoriu, către alți doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferența dintre notele acordate de cei doi evaluatori inițiali este mai mare de un punct;
  • scăderea riscului erorii umane în privința: calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator, în vederea afișării rezultatelor;
  • posibilitatea realizării unor analize complexe a rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau școli, pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.

Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații.

În această perioadă, au fost parcurse etapele pentru pregătirea procesului de evaluare digitalizată și au fost elaborate și transmise ghidurile pentru fiecare rol de utilizator din platformă.

Subliniem că procesul de evaluare digitalizată nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Ministerul Educației valorifică tehnologia pentru îmbunătățirea proceselor specifice sistemului educațional românesc.

Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naționale, fie că vorbim despre bacalaureat, evaluare națională, concurs de ocupare a posturilor sau definitivat. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă logistică a organizării acestor examene, ci și firesc, în contextul evoluției tehnologice”, a spus Ministrul Educației, Ligia Deca.

Sursa: Comunicat Ministerul Educatiei

Desfășurarea probei la alegere (profill și specializare) din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023)

Examenul de BacalaureatRata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d) – din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023), desfășurată astăzi, 28 iunie, a înregistrat valoarea de 96,8% (120.388 de candidați prezenți dintr-un total de 124.277 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru a o susține).

Nu s-au prezentat 3.870 de candidați, iar 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Probele scrise din această sesiune se încheie joi, 29 iunie, cu examenul la Limba și literatura maternă, destinat elevilor de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Subiectele și baremele de evaluare pentru proba E.d) au fost publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, conform procedurii, la ora 15:00.

Sursa: Ministerul Educatiei

Desfășurarea probei obligatorii a profilului ( matematica, istorie ) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023)

Examenul de BacalaureatLa proba obligatorie a profilului – proba E.c) – din cadrul examenului național de bacalaureat (prima sesiune), desfășurată astăzi, 27 iunie, s-a înregistrat o rată de participare de 96,7% (118.556 de candidați prezenți dintr-un total de 122.566 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru susținerea acestei probe).

Au absentat 3.991 de candidați, iar 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Subiectele și baremele de evaluare vor fi publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, conform procedurii, la ora 15:00.

Următoarea probă (proba la alegere a profilului și a specializării) va avea loc miercuri, 28 iunie, în timp ce ultima probă din această sesiune (Limba și literatura maternă) este programată joi, 29 iunie.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

În intervalul alocat probelor scrise (26 – 29 iunie), Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.

Alte informații utile sunt disponibile în ghidul informativ publicat aici.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Desfășurarea probei scrise de Limba și literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023)

Examenul de BacalaureatLa proba scrisă de Limba și literatura română – proba E.a) – din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023), desfășurată astăzi, 26 iunie, s-a înregistrat o rată de participare de 97,6% (118.384 de candidați prezenți dintr-un total de 121.257 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru susținerea acestei probe).

Nu s-au prezentat 2.845 de de candidați, iar 28 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat.

Marți, 27 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar miercuri, 28 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 29 iunie.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Alte informații utile sunt disponibile în ghidul informativ publicat aici.

Sursa: Ministerul Educatiei

Desfășurarea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2023)

Examenul de BacalaureatProbele scrise din prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2023 (iunie – iulie) se vor desfășura în perioada 26 – 29 iunie în 464 de centre.

Calendar probe scrise

  • Luni, 26 iunie: Limba și literatura română
  • Marți, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
  • Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
  • Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale)

S-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidați (dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare).

Informații utile privind probele scrise

  • Acces

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

  • Timp de lucru

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

  • Instrumente de lucru permise în sălile de examen

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

  • Obiecte interzise

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Afișarea rezultatelor/depunerea contestațiilor

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Alte informații relevante

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educației.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video. 

În perioada alocată probelor scrise (26 – 29 iunie, între orele 8:00 – 16:00), Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.

Reamintim faptul că probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale au fost recunoscute/echivalate conform metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.438/12.06.2023.

De asemenea, vă rugăm să consultați și ghidul informativ publicat aici.

COMUNICAT DE PRESĂ MIISTERUL EDUCATIEI

Noutati pentru examenul național de bacalaureat 2023

Pentru a proteja interesele legitime ale elevilor, Ministerul Educației a inițiat proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 – 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar.

În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele:

  • La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • În anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează. 
  • Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecția la clasă.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.