Arhiva: Edu - Page 13

Prezența la simularea probei obligatorii a profilului (matematică/istorie) – examenul național de bacalaureat 2022

Sesiunea 2022 a simulării examenelor de la finalul învățământului gimnazial și liceal (anul școlar 2021 – 2022) a continuat astăzi, 29 martie, cu proba E)c) – proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat 2022Disciplinele la care se susține această probă, în funcție de filieră, profil și specializare sunt matematică și istorie.

Conform informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 16:00), au fost prezenți 116.692 de elevi din cei peste 150.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 8 elevi.

Următoarele două probe sunt programate astfel:

  • 30 martie 2022: proba E)d) – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: proba E) b) – Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 14 aprilie 2022.

Rezultatele obținute vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele nu se trec automat în catalog. Prin excepție, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Informații suplimentare despre simularea examenelor sunt publicate pe site-ul Ministerul Educației, în timp ce subiectele și baremele se publică zilnic, la ora 15:00, aici.

 

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Prezenta la simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat 2022

Pregătirea examenelor de la finalul învățământului gimnazial și liceal, organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei în anul școlar 2021 – 2022, a început luni, 28 martie, cu simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat 2022.

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 16:00), la această probă au fost prezenți 119.486 de elevi din cei peste 150.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 8 elevi.

Calendarul probelor programate în zilele următoare:

  • 29 martie 2022: proba E)c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 30 martie 2022: proba E)d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 14 aprilie 2022.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2022 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec automat în catalog. Prin excepție, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Informații suplimentare despre simularea examenelor sunt publicate pe site-ul Ministerul Educației, în timp ce subiectele și baremele se publică zilnic, la ora 15:00, aici.

 

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Simularea Bacalaureatului 2022 începe luni, 28 martie

​Simularea Bacalaureatului 2022 începe luni, 28 martie, cu proba de limba și literatura română

Calendar simulare BAC 2022

  • 28 martie 2022: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 29 martie 2022: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 30 martie 2022: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 31 martie 2022: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 14 aprilie 2022: Afișarea rezultatelor la simularea bacalaureatului 2022

Pentru pregătirea elevilor care susțin simularea BAC 2022, Ministerul Educației a publicat modele de subiecte și barem la română, care să-i ajute în pregătirea pentru bacalaureat.

Ce subiecte vor fi exceptate la simularea BAC

Potrivit Ministerului Educației, subiectele vor fi elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor de examen pentru Evaluare Națională şi Bacalaureat.

Cu toate acestea sunt programe și continuturi exceptate:

  • programe și conținuturi exceptate pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă – BAC 2022: detalii aici [fișier pdf].h2: Notele la simulare nu se trec în catalog decât în situații excepționale

Consultă aici PROGRAMA pentru bacalaureat 2022

Concurs „The Switch” : Competiție antreprenorială cu premii de 40.000 Euro pentru liceenii din România

Liceenii români se pot înscrie la „The Switch”, o competiție națională de soluții antreprenoriale adresată elevilor de clasele 9 – 11, pasionați de antreprenoriat, business sau tehnologie, care oferă 3 premii a câte 10.000 de euro și 20 de premii de 500 de euro.

Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac până pe 23 februarie, prin completarea formularului disponibil AICI.

Elevii pot să se înscrie atât individual, cât și împreună cu alți colegi sau prieteni, în cadrul unei echipe de maximum 3 persoane, de preferat din aceeași regiune. Vor fi desemnați drept câștigători participanții ce oferă soluții inovative pentru provocările lansate în competiție, premiate pe 3 categorii:

  1. O propunere business – se va premia soluția ce are la bază o afacere care poate schimba societatea în care trăim.
  2. O propunere tech –  se va premia soluția ce pune accentul pe tehnologie.
  3. O propunere colaborativă – va fi premiată echipa formată din mai mulți participanți din alte echipe, ce vin cu soluții diferite și ajung la o idee inovatoare pentru marea finală.

Perioada de desfășurare a competiției este ianuarie – mai 2022 și cuprinde mai multe etape:

  • ianuarie – 23 februarie: înscrierile oficiale
  • 5-6 martie: finalele regionale
  • 18-20 martie: bootcamp weekend
  • 28 aprilie – 1 mai: marea finală

Soluțiile câștigătoare vor fi premiate cu 500 euro, dacă se califică în competiția regională (20 de câștigători/ 5 din fiecare regiune de concurs) și 10.000 euro, dacă intră în competiția națională (3 câștigători).

Participanții au șansa de a câștiga și alte premii oferite de parteneri ai proiectului, chiar dacă nu au ajuns în finală.

Simulare Bacalaureat va fi in martie 2022

Simulările la examenului de Bacalaureat 2022 vor avea loc în perioada 28 – 30 martie, a confirmat pentru HotNews.ro secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion. Ordinul de ministru în acest sens nu a fost însă publicat încă.

Simulări Bacalaureat 2022

Calendar simulare BAC 2022

  • Simulare Limba şi literatura română – 28 martie 2022
  • Simulare Disciplina obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – 29 martie 2022
  • Simulare Disciplina la alegere a profilului (precum Biologie, Geografie, Logică etc) – 30 martie 2022
  • Simulare Limba maternă – 31 martie
  • Afișarea rezultatelor – 14 aprilie (aceeași dată ca și la simularea la Evaluarea Națională)

Programe Bacalaureat pentru susţinerea probelor scrise la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă

Examenul național de bacalaureat 2022 se va desfăşura în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat – 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010), şi cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.151/30.08.2021 (calendarul examenului este parte integramtă a ordinului).

Programele pentru susţinerea probelor scrise la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie, valabile pentru examenul naţional de bacalaureat 2022, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.237/2021 – disponibile aici.

Programa de bacalaureat pentru evaluarea competenţelor digitale, valabilă în sesiunile examenului naţional de bacalaureat din anul 2022, este prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.923/2013.

Programa de examen pentru proba C de evaluare a competenţelor lingvistice în limba chineză, valabilă în sesiunile examenului naţional de bacalaureat – 2022, este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale, interimar, nr. 4.950/2019.

Modificarea structurii anului școlar 2021-2022

În Monitorul Oficial a fost publicat vineri seara ordinul ministrului educației privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022.

Principala modificare îi vizează pe elevii din ciclul gimnazial și cel liceal. Aceștia vor reveni la școală, după vacanța de iarnă, în data de 3 ianuarie, în loc de 10 ianuarie, cum era planificat inițial. Modificarea nu se aplică elevilor din clasele primare. În săptămâna 3-10 ianuarie ar trebui recuperată una dintre cele două săptămâni de vacanță din perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, vacanță impusă de situația epidemiologică.

O altă modificare vizează împărțirea anului școlar pe semestre. În forma inițială, primul semestru trebuia să se termine odată cu vacanța de iarnă. Potrivit noului ordin de ministru, semestrul II urmează să înceapă abia pe 17 ianuarie. Cu alte cuvinte, semestrul I se prelungește cu o săptămână pentru elevii din ciclul primar și cu două săptămâni pentru elevii de gimnaziu și de liceu (3-17 ianuarie).

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.