Arhiva: Licee - Page 19

Peste 10 800 de elevi și cadre didactice au participat la programul „Global Money Week”

Banca Naţională a României a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International (CYFI), o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor în cadrul programului “Global Money Week” derulat în perioada 14-20 martie 2016.

Evenimentele s-au desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR – „Să vorbim despre bani şi bănci” și au fost organizate la nivelul întregii țări, în mediul urban şi rural, cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. În premieră, reprezentanţi ai Asociaţiei Analiştilor Financiari Certificaţi din România (CFA Romania) s-au alăturat echipelor BNR pentru a susține prezentări pe teme financiar-bancare în unități școlare din județele Teleorman, Giurgiu și Dâmbovița.

La activitățile educaționale desfășurate în cursul acestei săptămâni au participat la nivel național peste 10 800 de elevi și cadre didactice din ciclul primar, gimnazial și liceal, dublu față de anii precedenți. Programul a cuprins aproximativ 180 de unități de învățământ din 41 de județe și Municipiul București.

Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul GMW, iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea în anul 2014 a trofeului “Global Money Week” pentru Europa.

Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare. Mai multe detalii despre proiectele educaționale ale BNR găsiți pe http://www.bnr.ro/Proiecte-educationale-7872.aspx

Rezultatele simulării la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (22-24 februarie). Rata de prezenţă s-a situat la 90,71%: din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 166.498 de elevi au participat la toate probele.

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 22.422 de medii între 5 şi 5,99, 19.109 medii între 6 şi 6,99, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 7 medii de 10.

În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă – 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă – 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obțină note peste 5.

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală – 60,57% (rată prezenţă – 90,10%), urmată de Brăila – 58,50% (rată prezenţă – 76,61%) şi Cluj – 55,33% (rată prezenţă – 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat, pe un fond de prezenţă de aproximativ 90%, în judeţele Vaslui – 31,22%, Tulcea – 32,67%, și Călăraşi – 33,47%.

La nivel național, 73.342 de elevi (44,05%) au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale.

Reamintim că rolul acestor simulări, atât la Evaluarea Națională, cât și la bacalaureat, este unul reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți a nivelului real de pregătire atins până la momentul testelor pentru ca, ulterior, să se poată stabili planuri remediale individuale.

Astfel, Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a. Dintre aceste măsuri, enumerăm:

  • Realizarea unei diagnoze clare a situaţiei la nivelul fiecărui judeţ/ al fiecărei şcoli;
  • Analiza, în cadrul şedinţelor cu directorii, a rezultatelor obţinute de fiecare şcoală, la simularea evaluării naţionale;
  • Elaborarea de către fiecare şcoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare naţională şi monitorizarea acţiunilor stabilite, de către inspectoratul şcolar;
  • Analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice şi al consiliilor profesorale;
  • Implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs;
  • Personalizarea traseului de învăţare pentru elevii cu probleme deosebite care au obţinut rezultate slabe la simularea evaluării naţionale;
  • Efectuarea temelor diferenţiate pentru asigurarea individualizării învăţării.

Ministerul Educației anunță inspecții școlare de specialitate la nivel național, care se vor desfășura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naționale și vor urmări  aplicarea planurilor remediale la nivelul unităților de învățământ. Aceste inspecții vor fi realizate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS și de cei din inspectoratele școlare.

Pe de altă parte, Ministerul Educației a solicitat Institutului de Științe ale Educației o analiză riguroasă a rezultatelor obținute la simularea evaluării, astfel încât diagnoza rezultată la nivel național să conducă la politici publice destinate îmbunătățirii situației elevilor din învățământul gimnazial.
COMUNICAT DE PRESA
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Astazi proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a

Simulările examenelor naţionale încep luni, 22 februarie, cu proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a, anunta Ministerul Educaţiei intr-un comunicat.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează şi în acest an şcolar simulări ale examenelor naţionale pentru elevii care finalizează ciclurile gimnazial şi liceal: Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a şi examenul naţional de Bacalaureat.

Primii care vor susţine aceste simulări sunt cei 188.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a. Astfel, conform calendarului de desfăşurare a acestei simulări, luni, 22 februarie, este prevăzută proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 23 februarie, se va desfăşura proba de Matematică, iar miercuri, 24 februarie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale). Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 4 martie.

Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte consemnarea notei în catalog, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului. În urma analizării rezultatelor, inspectoratele şcolare judeţene vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.

Subiectele pentru simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar modelelor publicate pe site-ul dedicat, încă din luna noiembrie a anului trecut. Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de evaluare, dar parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi făcută de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin evaluarea, unul dintre profesori fiind cel care predă la clasă, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional.

Reamintim că anul trecut, 96,17% dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a (adică 180.442 de elevi) au participat la toate probele simulării, iar 50,68% dintre cei prezenţi (91.445 de elevi) au obţinut medii peste 5. Cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţul Bacău – 68,56% (rată prezenţă – 99,47%), municipiul Bucureşti – 64% (rată prezenţă – 95,03%), judeţul Giurgiu – 63,8% (rată prezenţă – 92,05%) şi judeţul Bihor – 61,8% (rată prezenţă – 90,36%). Cele mai puţin competitive rezultate (rate de promovare sub 40%) s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin (36,27%), Vaslui (38,55%) şi Tulcea (39,89%). În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 95%.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2015-2016 are următorul calendar: Limba şi literatura română (7 martie), Limba şi literatura maternă (8 martie), proba obligatorie a profilului (9 martie) şi, exclusiv pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (10 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 18 martie.

Obiectivele simulării examenelor naţionale sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susţine la finalul claselor a VIII-a şi a XII-a, stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum şi optimizarea actului educaţional.

Concursul de informatica “Urmaşii lui Moisil”

La Iasi va avea loc una dintre cele mai importante competiţii pentru elevii pasionaţi de informatică – Concursul Interdisciplinar „Urmaşii lui Moisil” – în perioada 23-24 ianuarie.

Înscrierile se fac la secretariatul instituţiei organizatoare, Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iaşi, în intervalul 11-21 ianuarie, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 15.00.

Concursul este dedicat elevilor din clasele IV-VIII, probele fiind informatică, respectiv ştiinţe (matematică, fizică, biologie şi chimie).

Lista materiilor la care elevii dau teze in anul scolar 2015-2016

Tezele din semestrul I al anului scolar 2015-2016 se sustin, de regula, pana la data de 11 decembrie 2015, iar tezele de pe semestrul al II-lea vor fi date pana pe 20 mai 2016. Exceptie fac elevii de clasa a VIII-a, in cazul carora Ministerul Educatiei recomanda sustinerea tezelor de pe al II-lea semestru pana la data de 13 mai 2016, precum si clasele a XII-a, unde aceste lucrari trebuie date pana pe 22 aprilie 2016.

La clasele cu predare in limbile minoritatilor nationale, elevii vor sustine teza si la Limba si literatura materna, indiferent de nivel, filiera, profil, specializare.

De asemenea, la clasele cu predare in regim bilingv sau intensiv a unei limbi straine, indiferent de specializare, elevii sustin teza si la limba straina respectiva.

In ceea ce priveste teza la alegere, elevii trebuie sa opteze in scris pentru una dintre discipline, iar aceste optiuni ale elevilor raman valabile pe parcursul intregului an scolar.

Lista tezelor din anul scolar 2015-2016

Invatamantul Gimnazial

Clasele a V-a – a VII-a: 

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica

Clasa a VIII-a:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)

Invatamantul Liceal

Filiera Teoretica Clasele a IX-a – XII-a/ a XIII-a 

Specializarea Matematica-Informatica:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Informatica
  • Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere)

Specializarea Filologie:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
  • Teza la Limba latina

Specializarea Stiinte sociale:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
  • Teza la Stiinte socio-umane (Logica, argumentare si comunicare la clasa a IX-a, Psihologie – clasa a X-a, Economie sau Sociologie – clasa a XI-a, Filosofie – clasa a XII-a)

Specializarea Stiinte ale naturii:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere)
  • Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere, alta disciplina decat cea aleasa anterior)

Filiera Vocationala Clasele a IX-a – XII-a

Liceul Militar – specializarea Matematica-informatica:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica
  • Teza la Informatica

Specializarea Arte plastice si decorative si Specializarea Conservare – restaurare bunuri culturale:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istoria artelor si arhitecturii
  • Teza la Stiinte socio-umane

Specializarea Arhitectura, arte ambientale si design:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica
  • Teza la Stiinte socio-umane

Specializarea Muzica:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Stiinte socio-umane
  • Teza la Istoria muzicii

Specializarea Coregrafie:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Stiinte socio-umane
  • Teza la Istoria baletului

Specializarea Teatru/ Arta actorului:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Stiinte socio-umane
  • Teza la Istoria teatrului

Profilul sportiv:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Biologie
  • Teza la Pregatire sportiva teoretica

Profilul pedagogic (invatator-educatoare):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica
  • Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria si practica instruirii si evaluarii (clasa a X-a)/ Managementul clasei de elevi (clasa a XI-a) / Psihopedagogie speciala sau Didactici inovative (la alegere) (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (instructor de educatie extrascolara):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie generala (clasa a X-a) / Geografie sau Istorie (la alegere) (clasele a XI-a si a XII-a)
  • Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Psihologie generala (clasa a X-a) / Psihologia varstelor (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (bibliotecar-documentarist):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
  • Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educatiei si managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Biblioteconomie (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (pedagog scolar):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
  • Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educatiei si managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Psihologia varstelor (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (mediator scolar):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
  • Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Managementul grupului si al relatiilor cu familia (clasa a X-a) / Psihologia copilului si a adolescentului (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (educator-puericultor):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
  • Teza la Introducere in pedagogie. Educatie timpurie (clasa a IX-a) / Curriculum pentru educatie timpurie (clasa a X-a) / Psihologia educatiei (clasa a XI-a)/ Joc si invatare (clasa a XII-a)

Profilul teologic ortodox:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie (clasele a IX-a – a X-a) / Dogmatica (clasele a XI-a – a XII-a)
  • Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul patrimoniu cultural:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie (clasele a IX-a – a XI-a) / Studiul Noului Testament (clasa a XII-a)
  • Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Istoria artelor (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic romano-catolic (limba romana) si Profilul teologic greco-catolic:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Catehism/ Studiul biblic (la alegere)

Profilul teologic romano-catolic (limba maghiara):

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Catehism (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul biblic al Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic penticostal:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Teza la Vechiul Testament (clasa a IX-a) / Noul Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Pneumatologie (clasa a XII-a)

Profilul teologic baptist:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Teza la Vechiul Testament (clasa a IX-a) / Studiul Noului Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Doctrine biblice (clasa a XII-a)

Profilul teologic adventist:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Teza la Cunostinte biblice (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Bibliei (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic reformat si Profilul teologic unitarian:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Teza la Studii biblice

Profilul teologic musulman:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Limba moderna 1
  • Teza la Istorie
  • Teza la Viata profetului (clasa a IX-a) / Legislatie islamica (clasele a X-a – a XII-a)

Filiera tehnologica – clasele a IX-a si a X-a

Profilul Servicii:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Limba moderna 1

Profilul Resurse naturale si protectia mediului:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Chimie/ Biologie/ Fizica (la alegere)

Profilul Tehnic:

  • Teza la Limba si literatura romana
  • Teza la Matematica
  • Teza la Fizica
     

    Invatamantul profesional – clasele a IX-a, a X-a si a XI-a
    In clasele a IX-a, a X-a si a XI-a, pentru toate domeniile si calificarile, tezele semestriale se vor sustine la disciplinele:

    • Teza la Limba si literatura romana
    • Teza la Matematica

    Mai multe detalii aici Lista tezelor din anul scolar 2015-2016

Precizări privind organizarea activităţii în anul şcolar 2015-2016

Precizări M.E.C.S. nr. 51.919/30.09.2015 privind organizarea activităţii în anul şcolar 2015-2016

1. În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului şcolar 2015-2016, cu modificările şi completările ulterioare, cursurile pentru elevii din clasele a VIII-a se încheie la data de 17 iunie 2016.

2. Cadrele didactice din unităţile de învăţământ gimnazial vor planifica activitatea claselor a VIII-a astfel încât să se realizeze parcurgerea integrală a programelor şcolare.

3. Pentru perioada 20 – 24 iunie 2016, conducerile unităţilor de învăţământ gimnazial vor atribui cadrelor didactice care predau la clasa a VIII-a, în completarea numărului de ore de predare diminuat prin încheierea cursurilor acestor clase, sarcini de lucru specifice sfârşitului de an şcolar, pregătirii Evaluării Naţionale, precum şi admiterii în clasa a IX-a. Se va avea în vedere inclusiv organizarea în şcoală, pentru absolvenţii claselor a VIII-a, de ore de pregătire pentru Evaluarea Naţională.

4. În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului şcolar 2015-2016, cu modificările şi completările ulterioare, cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie 2016.

5. Cadrele didactice din unităţile de învăţământ liceal vor planifica activitatea claselor terminale de liceu astfel încât să se realizeze parcurgerea integrală a programelor şcolare.

6. Cadrele didactice din unităţile de învăţământ liceal, filiera tehnologică, vor planifica activitatea claselor terminale de liceu astfel încât să se realizeze parcurgerea integrală a programelor şcolare, respectând un număr de 4 săptămâni alocate stagiilor de pregătire practică.

7. În conformitate cu calendarul de desfăşurare a examenului de bacalaureat–2016, aprobat prin Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nr. 5080/31.08.2015 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat–2016, în perioada 13 iunie – 1 iulie 2016, absolvenţii claselor terminale de liceu susţin probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi, după caz, în limba maternă, a competenţelor digitale şi a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

8. În perioada 6 – 24 iunie 2016, conducerile unităţilor de învăţământ liceal vor atribui cadrelor didactice care predau la clasele terminale, în completarea numărului de ore de predare diminuat prin încheierea cursurilor acestor clase, sarcini de lucru specifice sfârşitului de an şcolar, pregătirii examenului de bacalaureat, precum şi admiterii în clasa a IX-a. Astfel, cadrele didactice al căror orar este diminuat în urma încheierii cursurilor claselor terminale, vor fi implicate cu prioritate în organizarea şi desfăşurarea probelor de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă, a competenţelor digitale şi a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. De asemenea, cadrele didactice de specialitate vor fi implicate în organizarea şi desfăşurarea probelor de aptitudini şi a probei de verificare a cunoştinţelor de limbi moderne sau materne, prevăzute în calendarul admiterii în clasa a IX-a. Se va avea în vedere inclusiv organizarea în şcoală, pentru absolvenţii claselor a XII-a/a XIII-a, de ore de pregătire pentru examenul de bacalaureat.

9. În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului şcolar 2015-2016, cu modificările şi completările ulterioare, calculul normei anuale pentru cadrele didactice care predau la clasele din învăţământul profesional şi tehnic se face pentru 36 de săptămâni. Pentru cadrele didactice care predau la clasele terminale, se consideră că activităţile desfăşurate în conformitate cu prevederile prezentei note, în completarea orelor de predare diminuate în urma încheierii cursurilor claselor terminale, fac parte din norma didactică.

„Ești erou în curtea școlii când oprești violența verbală!”

UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) au lansat vineri, 9 octombrie, campania împotriva violenței în școli cu mesajul „Ești erou în curtea școlii când oprești violența verbală!”.

Potrivit datelor MECS, în anul şcolar 2014 /2015, au fost raportate la nivel național 18.793 de cazuri de violență în școală, număr în scădere raportat la anul şcolar anterior, dintre aceste cazuri, 3397 fiind asociate violenţei verbale.  Conform studiului global UNICEF pe tema violenței din anul 2014, în România, 41% dintre copii erau intimidați și hărțuiți de colegi la școală. Cea mai des menționată formă de violență împotriva copilului a fost cea elev-elev (certuri, conflicte, țipete, folosirea de apelative) comparativ cu elev-profesor sau profesor-elev (ironie, țipete, ofense sau jigniri). De asemenea, violența verbală este tipul de violență menționat cel mai des, deși este considerată o formă de abuz mai puțin gravă.

Vrem ca şccoala să rămână un spațiu al toleranţei, echilibrului şi demnității. Dincolo de conţinuturile învăţării, problemele legate de climatul şcolar şi de «bunăstarea copilului», inclusiv «bunăstarea relaţională», reprezintă domenii de interes pentru Ministerul Educaţiei din perspectiva asigurării unei educaţii de calitate, fiind factori care influenţează, potrivit studiilor, atât participarea şcolară cât şi rezultatele obţinute.

UNICEF România este unul dintre partenerii importanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice și un vector al schimbării, ale cărui idei și soluții constructive în domeniul educației depăşesc graniţele comunităţii academice (locale, regionale, naţionale sau internaţionale) şi sunt difuzate în câmpurile politicii şi practicii educaţionale din întreaga lume. Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin această campanie, privind stoparea violenței asupra copilului, este acela al acțiunilor multidimensionale și al abordării integrate, care să angajeze, într-o manieră globală, toți membrii comunității, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Ştiințifice.

Scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare la nivel național și local în privinţa formelor și consecințelor violenței verbale în școală. Campania se va desfășura în intervalul octombrie 2015 – iunie 2016 și include două spoturi video (unul care ilustrează violența verbală între colegi și unul între profesor și elev), două spoturi radio, machete pentru panotaj și campanie online. Campania încurajează copiii să raporteze cazurile de violență și, pentru că ei își ajută colegii, vor fi numiţi „supereroi”.

Din păcate, studiile arată că intimidarea, hărțuirea și agresiunea verbală împotriva copiilor sunt prezente la un nivel îngrijorător în școală. Cei care fac aceste lucruri sunt fie alți copii, fie profesori.  Campania are scopul de a crește nivelul de informare și conștientizare și, în același timp, face apel la cei care sunt martori ai violenței verbale împotriva copiilor să acționeze. Știm că pentru copii nu este ușor să ia atitudine, dar ei pot schimba în bine viața prietenilor lor și, de aceea, în cadrul campaniei, îi numim supereroi”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.

Creșterea nivelului de informare și conștientizare a efectelor violenței verbale nu este suficientă pentru a produce schimbări majore. De aceea, împreună cu partenerii săi, UNICEF testează servicii integrate pentru a identifica și pentru a adresa acest fenomen, în familie, în comunitate și în școală și pentru a crește capacitatea copiilor, profesorilor și a părinților de a preveni și de a combate violența.

La nivel local, în județul Bacău, UNICEF și partenerii săi derulează acțiuni de creștere a abilităților consilierilor școlari de la nivelul a 45 de școli de a recunoaște și adresa cazurile de violență, de a identifica persoane resursă din interiorul comunității, de a crea rețele de sprijin și de a alerta și mobiliza comunitatea să ia o poziție în fața fenomenului de violență verbală. Totodată, UNICEF va acorda fiecărei școli un micro-grant prin care poate derula, printre altele, și activități de combatere a violenței în școli. De asemenea, va asigura formarea consilierilor școlari din cele 45 de comunități din județul Bacău cu privire la metodele de identificare și adresare a violenței împotriva copiilor.

Evidențele generate în cadrul modelului de servicii integrate sunt folosite pentru a influența politicile naționale astfel încât toți copiii din România să fie mai bine protejați împotriva violenței.

Despre UNICEF România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Despre Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECŞ)

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, tehnologiei, dezvoltării tehnologice şi inovării.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează şi conduce sistemul naţional de educaţie, învăţământ, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, exercitându-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate, şi realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort politica guvernamentală în domeniile sale de activitate.