Proba de Limba și literatura maternă din cadrul Evaluării Naționale/EN VIII (sesiunea 2023)

Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a (sesiunea 2023) s-au încheiat astăzi, 22 iunie, cu testul la Limba și literatura maternă, susținut de 9.443 de elevi (95,8% – rată de participare).

414 elevi nu s-au prezentat. Nu s-a înregistrat nicio eliminare din examen.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat, respectându-se prevederile GDPR în materie. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română.

Subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă sunt publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale/EN VIII (sesiunea 2023)

A doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a (sesiunea 2023) s-a desfășurat astăzi, 21 iunie, cu participarea a 154.240 de absolvenți. Rata de prezență a fost 95,4%.

7.411 absolvenți nu s-au prezentat, iar un candidat a fost eliminat (tentativă de fraudă). Nu s-au înregistrat incidente.

Joi, 22 iunie, este programată ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) prevăzută în calendarul sesiunii 2023.

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat, respectându-se prevederile GDPR în materie. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română.

Subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă sunt publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Alte informații utile privind desfășurarea acestui examen sunt publicate aici.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Noutati pentru examenul național de bacalaureat 2023

Pentru a proteja interesele legitime ale elevilor, Ministerul Educației a inițiat proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 – 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar.

În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele:

  • La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • În anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează. 
  • Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecția la clasă.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Ministerul Educatiei: Informare privind activitățile specifice de final de an școlar pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă

În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației continuă demersurile de adaptare a calendarelor activităților specifice de final de an școlar.

În acest sens, vă informăm că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.429/2023 pentru modificarea și completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 13 iunie 2023.

Tot astăzi, a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.428/2023 pentru modificarea Anexei la ordinul ministrului educației nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022 – 2023.

Documentul prevede faptul că înscrierea la evaluarea națională va avea loc până la data de 13 iunie 2023.

În ceea ce privește înscrierile la examenul național de bacalaureat, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota nr. 1.416/2023, informații privind prelungirea perioadei înscrierii candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 13 iunie 2023.

De asemenea, același document conține informații privind prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională, respectiv de evaluare a competențelor digitale până la data de 23 iunie, astfel:

► 14 – 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

► 15 – 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

► 16 – 20 iunie 2023: evaluarea competențelor digitale – proba D

► 21 – 23 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Reamintim faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București pentru măsuri adaptate contextului generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Rezultate înregistrate la sesiunea specială a examenului de bacalaureat 2023 (înainte de contestații)

Conform situației centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Prahova, din totalul celor 163 de candidați care au susținut sesiunea specială a examenului național de bacalaureat din acest an, 131 de elevi au promovat (rată de reușită: 80,37%.)

Pe tranșe de medii se înregistrează următoarea situație: 47 de medii între 9 și 9.99, 35 de medii între 8 și 8.99, 26 de medii între 7 și 7.99, respectiv 22 între 6 și 6.99.

Un singur candidat a promovat examenul cu media generală 10. Nu s-au înregistrat eliminări din examen.

Rezultatele au fost afișate astăzi, 26 mai, înainte de ora 12:00, în format letric la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (centrul de desfășurare a sesiunii speciale) și online, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

Tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 14:00, eventualele contestații la probele scrise se depun sau se transmit prin mijloace electronice la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Candidații care doresc reevaluarea lucrărilor și se prezintă fizic la centrul de examen, vor avea asupra lor cartea de identitate și vor completa declarația-tip. Candidații care vor transmite cererea online, vor completa declarația-tip, o vor scana și o vor transmite, însoțită de copia scanată a cărții de identitate, pe un cont de e-mail special creat de organizatori.

Probele sesiunii speciale din acest an s-au desfășurat în perioada 11 – 25 mai 2023 la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (județul Prahova). Această sesiune este destinată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2023 (sesiunea iunie-iulie) și/sau pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.

SUrsa: Comunicat Ministerul Educatiei

Ghid complet pentru admiterea la ASE 2023: Informații importante și proces de aplicare

Academia de Studii Economice BucurestiProcesul de admitere la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti este un moment crucial pentru mulți tineri care aspiră să-și construiască o carieră în domeniul economic. Pentru a vă ajuta să navigați prin acest proces și să vă pregătiți în mod adecvat, am pregătit acest ghid complet cu informații actualizate și detalii despre admiterea la ASE în anul 2023. Vom explora procedurile de aplicare, datele importante, criteriile de admitere și alte aspecte esențiale pentru a vă asigura că aveți toate informațiile necesare pentru a reuși.

  1. Procesul de aplicare: Pentru a vă înscrie la ASE în anul 2023, trebuie să urmați cu atenție procedurile de aplicare stabilite de instituție. Accesați site-ul oficial al admiterii la ASE 2023 (https://admitere.ase.ro/licenta-2023/index.asp) pentru a găsi formularele de aplicare și ghidul complet al admiterii. Este esențial să respectați termenele limită și să furnizați toate documentele necesare pentru a evita orice întârzieri sau inconveniente.
  2. Date importante:
  • Perioada de depunere a dosarelor de admitere: conform informațiilor de pe site-ul oficial al admiterii, perioada de inscriere/depunere a dosarelor de admitere pentru anul 2023 începe pe data de 7 iulie 2023 și se încheie pe data de 14 iulie 2023. Este recomandat să depuneți dosarul cât mai devreme pentru a evita aglomerația de la sfârșitul perioadei de aplicare.
  • Calendarul examenelor de admitere: examenele de admitere vor avea loc în  intervalul de timp specificat pe site-ul oficial al admiterii . Asigurați-vă că sunteți familiarizat cu calendarul și că vă pregătiți în consecință.
    1. Criterii de admitere: ASE are criterii specifice de admitere pe baza cărora se realizează selecția candidaților. În mod obișnuit, aceste criterii includ:
  • Media examenului de bacalaureat: este important să aveți o notă cât mai bună la examenul de bacalaureat pentru a vă crește șansele de admitere. În funcție de specializarea dorită, se pot aplica anumite cerințe minime.
  • Evaluarea competențelor lingvistice: pentru unii candidați, în special pentru programele de studii în limbi străine, poate fi necesară susținerea unui examen de limbă străină pentru a evalua nivelul de competență lingvistică.
  • Interviuri sau probe specifice: în funcție de specializare, unii candidați pot fi supuși unor interviuri sau testelor specifice pentrua demonstra abilitățile și aptitudinile necesare în domeniul respectiv.

    Vezi Regulament admitere

    1. Documente necesare: Pentru a completa dosarul de admitere la ASE în anul 2023, este important să furnizați următoarele documente:
  • Formularul de înscriere completat corect și semnat.
  • Copii legalizate ale actului de identitate și ale diplomei de bacalaureat.
  • Copii ale certificatelor și diplomelor relevante pentru activități extracurriculare, voluntariat, premii obținute etc.
  • Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate bună.
  • O fotografie tip buletin.
    1. Etape suplimentare ale procesului de admitere: Pentru anumite specializări sau programe de studii, pot exista etape suplimentare ale procesului de admitere, cum ar fi:
  • Evaluări specifice în domeniul respectiv, cum ar fi teste de matematică, logică sau cunoștințe economice.
  • Evaluarea portofoliului de lucru sau a proiectelor anterioare, în cazul programelor de studii artistice sau de design.
    1. Asistență și resurse suplimentare: În timpul procesului de admitere, este recomandat să utilizați toate resursele disponibile pentru a vă pregăti și a obține informațiile necesare. Accesați site-ul oficial al admiterii la ASE pentru a găsi ghiduri detaliate, programe de pregătire, informații despre burse sau orice altă resursă care vă poate ajuta în procesul de aplicare.

Pentru a avea o admitere de succes la ASE în anul 2023, este esențial să vă pregătiți temeinic, să respectați termenele limită și să furnizați toate documentele necesare. Asigurați-vă că sunteți familiarizat cu procedurile de aplicare și că vă informați în mod constant despre orice actualizare sau modificare în procesul de admitere. Prin utilizarea acestui ghid complet și prin accesarea site-ului oficial al admiterii la ASE, veți avea toate informațiile necesare pentru a vă îndeplini cu succes obiectivul de a deveni student la Academia de Studii Economice.

 

Astazi incepe sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023

Absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale incep astazi sesiunea speciala a examenului de bacalaureat 2023.

Prima proba proba este la Limba şi literatura maternă si va fi susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului aprobat de ministrul Educaţiei.

Proba obligatorie a profilului este programată marţi, iar cea la alegere a profilului şi specializării – o zi mai târziu, miercuri.

Următoarea probă scrisa – Limba şi literatura română – va fi susţinută joi.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română va avea loc vineri, iar între 22 – 23 mai vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pe 24 mai se vor evalua competenţele digitale, iar elevilor din partea minorităţilor naţionale le vor fi evaluate pe 25 mai competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

Pe 26 mai se vor afişa rezultatele şi tot în aceeaşi zi se vor putea depune contestaţiile.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe data de 29 mai.

Vezi Calendar Bacalaureat 2023

 

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.