Măsuri de prevenție și protecție – video Ghid informativ MEC în contextul COVID-19

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul au început sesiunile de pregătire a examenelor naționale, programate în intervalul 2 -12 iunie. Aceste sesiuni se desfășoară în unitățile de învățământ în conformitate cu măsurile de siguranță prevăzute de ordinul comun dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Fiecare unitate de învățământ trebuie să respecte regulile de distanțare fizică, să asigure materiale de protecție, să realizeze curățenia și dezinfectarea sălilor de curs și să semnalizeze intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi. Materialul de mai jos prezintă parcursul elevilor de la intrarea în unitatea de învățământ până la finalizarea orelor.

Ce este COVID-19?

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat numele oficial pentru boala virală care cauzează epidemia de coronavirus nou din 2019, identificat prima dată în Wuhan – China. Noul nume al bolii este „Coronavirus Disease 2019”, care se traduce „Boală coronavirus 2019” (abreviere: COVID-19). În particula COVID ‘CO’ desemnează corona, ‘VI’ desemnează virus, iar ‘D’ – disease (boală). Anterior, boala era numită „noul coronavirus – 2019” sau „2019-nCoV”.

Există mai multe tipuri de coronavirusuri umane, inclusiv unele care cauzează în mod curent infecții ușoare ale tractului respirator superior. COVID-19 e o boală nouă, cauzată de un coronavirus nou, care nu a fost descoperit anterior la oameni. Numele a fost selectat folosind Ghidul OMS (Organizația Mondială a Sănătății) de bune practici pentru numirea noilor boli infecțioase umane.

 Informații detaliate despre COVID-19 și sfaturi privind modalitățile de a vă proteja găsiți aici.

Metodologia de echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru examenul național de Bacalaureat (2020)

Comisiile de bacalaureat pentru echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), în perioada 11 – 17 iunie 2020. Decizia este prevăzută în metodologia specifică, aprobată prin ordin al ministrului Monica Anisie.

Potrivit acestui document, nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă. Astfel, prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă, în clasele a IX-a – a XII-a, candidaților li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

  • utilizator mediu: pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
  • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Media aritmetică a mediilor anuale obținute de candidat se calculează pe baza mediilor anuale la limba modernă de circulație internațională din anii școlari în care candidatul a studiat această disciplină, pe parcursul învățământului liceal.

Nivelul unic de competență se identifică în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referință pentru limbi și se acordă conform următoarei grile:

  • calificativul A1: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
  • calificativul A2: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
  • calificativul B1: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • calificativul B2: pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Nivelul de competență digitală din cadrul probei D se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

  • utilizator începător: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
  • utilizator de nivel mediu: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
  • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
  • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Candidații care nu au studiat disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalente vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Național de Examinare și Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea și desfășurarea probei de evaluare a competențelor digitale (proba D).

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal – proba C.

De asemenea, candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale – proba D.

Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Universitatea din Bucuresti: Admitere online la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

Rectorat Universitatea din Bucuresti

foto: unibuc.ro

La Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București pentru prima oară în 30 de ani va fi luată în considerare la admitere nota de la examenul de bacalaureat.

Pentru examenul de anul acesta la specializările Jurnalism, Publicitate, Comunicare și Relații Publice, candidații vor depune online un eseul motivațional în care vor descrie motivația alegerii lor și vor argumenta opțiunea lor pentru o anumită specializare.
În calculul notei pentru admitere se introduce și criteriul rezultatelor obținute la bacalaureat și al notelor obținute pe durata anilor de studii din liceu, după următoarea formulă:
– 40% din notă – eseul motivațional (o pagină A4, eseu depus online);
– 20% din notă – media generală obținută la examenul de bacalaureat;
– 20% – nota la proba scrisă la limba și literatură română de la examenul de bacalaureat;
– 20% – media obținută la prima limbă străină pe parcursul anilor de studii din liceu.
La FJSC candidații vor intra în competiție pentru 120 de locuri la buget la nivel licență și pentru 135 de locuri la buget la programele de master ale facultății. Mai multe detalii legat de distribuția locurilor la buget în funcție de specializări și pe programe de master, găsiți pe site-ul facultății: http://www.fjsc.unibuc.ro/

ASE Bucuresti – Admiterea 2020 se va desfășura exclusiv ONLINE

Academia de Studii Economice BucurestiLa Academia de Studii Economice din București intregul proces de Admitere 2020 se va desfășura exclusiv ONLINE pe platforma admitere.ase.ro. Înscrierile au loc în perioada 13–17 iulie a.c. Candidații vor încărca documentele de concurs pe platforma admitere.ase.ro, selectând opțiunile pentru programele de studii alese.

7367 de locuri pentru admiterea la programele universitare de licenţă :
– 2951 de locuri la buget și 3516 la taxă la învățământul cu frecvență
– 900 de locuri la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă

Concursul de admitere constă din:

  • eseul motivațional, eliminatoriu;
  • proba scrisă de competenţă lingvistică, eliminatorie, pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină și nu au certificate de competență lingvistică, recunoscute de ASE (detalii);
  • media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi aceea a anilor de studii (30%).

ASE oferă 35 de programe universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, la distanţă şi cu frecvenţă redusă, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză, germană.

ASE își diversifică oferta universitară în acest an prin înființarea Facultății de Drept, care va forma viitori profesioniști în activități specifice ariei juridice în diverse domenii din societate: justiție, business, administrație publică, activități non-profit, pentru care scoate la concurs 150 de locuri, buget și taxă, cu durata cursurilor de 4 ani. Absolvenţii acestui program de studii obțin titlul de „Licenţiat în Drept”.

Candidații la programele universitare de licență ale ASE pot urma una dintre cele 12 facultăți ale universității: Administrarea afacerilor cu predare în limbi străine; Administrație și Management Public; Business și Turism; Cibernetică, Statistică și Informatică Economică; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Drept; Economie Teoretică și Aplicată; Economie Agroalimentară și a Mediului; Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori; Management; Marketing și Relații Economice Internaționale.

Informații complete despre admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina dedicată Admitere Licență2020 și pe pagina oficială de Facebook ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI. Informații suplimentare pot fi obținute prin e-mail admitere@ase.ro, telefonic 0213191900/01, interior 360, 306 sau prin Zoom, Skype, Google meet.

Calendarul examenului național de bacalaureat 2020 actualizat

Calendarul examenului național de bacalaureat este următorul:
  • 3 – 10 iunie 2020 – înscrierea candidaților
  • 11 – 17 iunie 2020 – echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
  • 22 iunie 2020 – limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 23 iunie 2020 – limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 24 iunie 2020 – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 25 iunie 2020 – proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 30 iunie 2020 – afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
  • 30 iunie 2020 – depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
  • 1 iulie 2020 – depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
  • 1 – 4 iulie 2020 – rezolvarea contestațiilor
  • 5 iulie 2020 – afișarea rezultatelor finale

Cum vor fi evaluate competențele la probele lingvistice și digitale la Bac 2020

Examenul de BacalaureatNivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabileşte în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal la aceste discipline.
Prin recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la Limba şi literatura română/Limba şi literatura maternă, în clasele a IX-a – a XII-a, candidaţilor li se acordă următoarele niveluri de competenţă lingvistică de comunicare:
  • utilizator mediu – pentru media cuprinsă între 5 şi 6,99;
  • utilizator avansat – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;
  • utilizator experimentat – pentru media cuprinsă între 8,50 şi 10.
Noua metodologie prevede că nivelul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională din cadrul probei C se stabileşte prin echivalarea cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal la disciplina aleasă pentru susţinerea probei, în anii în care a studiat această materie.
Potrivit MEC, nivelul unic de competenţă se identifică, în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referinţă pentru limbi şi se acordă conform următoarei grile:
  • calificativul A1 – pentru media cuprinsă între 5 şi 5,99;
  • calificativul A2 – pentru media cuprinsă între 6 şi 6,99;
  • calificativul B1 – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;
  • calificativul B2 – pentru media cuprinsă între 8,5 şi 10.
În ceea ce priveşte nivelul de competenţă digitală din cadrul probei D acesta se stabileşte calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de acesta la disciplina Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competenţă digitală se acordă conform următoarei grile:
  • utilizator începător – pentru media cuprinsă între 5 şi 5,99;
  • utilizator de nivel mediu – pentru media cuprinsă între 6 şi 6,99;
  • utilizator avansat – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;
  • utilizator experimentat – pentru media cuprinsă între 8,50 şi 10.
“Candidaţii care nu au studiat disciplina Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau echivalente vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Naţional de Examinare şi Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea şi desfăşurarea probei de evaluare a competenţelor digitale (proba D). Candidaţii care au promovat, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal – proba C”, a stabilit Ministerul Educației.
Candidaţii care au promovat, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene cu proba de evaluare a competenţelor digitale – proba D.
Calendarul examenului național de bacalaureat 2020 actualizat

 

Probele Evaluării Naţionale vor avea loc în perioada 15 – 18 iunie, în condiţii speciale impuse de pandemie

eleviMinisterul Educaţiei Naţionale a anunţat că probele Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII vor avea loc în perioada 15 – 18 iunie, în condiţii speciale impuse de pandemie.

Materia din semestrul al doilea care nu a fost parcursă a fost scoasă din programa de examen. Elevii cu coronavirus sau aflaţi în izolare vor susţine probele după o procedură special ce va fi stabilită de ministerele Educaţiei şi Sănătăţii.

Probele scrise ale Evaluării Naţionale vor avea loc în zilele de 15, 17 şi 18 iunie. În 22 iunie se vor afişa rezultatele, iar depunerea/transmiterea contestaţiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 – 19:00 şi pe data de 23 iunie între orele 08:00 – 12:00.

În 27 iunie vor fi afişate rezultatele finale.

La aceste aspecte se vor adăuga măsuri sanitare, care vor fi stabilite într-un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

Din ce au anunţat până acum autorităţile, elevii şi profesorii vor purta măşti de protecţie pe durata examenelor şi vor trebui să păstreze distanţa în sălile de clasă.
Calendar Evaluare Nationala 2020

 

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.