Desfășurarea probei la alegere (profil și specializare) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2024)

0
(0)

Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d) – din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2024), desfășurată astăzi, 4 iulie, a înregistrat nivelul de 97,8% (125.221 de candidați prezenți dintr-un total de 128.055 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru a o susține).

Nu s-au prezentat 2.810 candidați, iar 24 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Subiectele/baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie se încheie vineri, 5 iulie, cu testarea cunoștințelor de limba si literatura maternă.

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).

Sursa: BIROUL DE PRESĂ MINISTERUL EDUCATIEI

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0