10 acte normative cu impact major în susținerea educației

În ședința de Guvern de joi, 19 august 2021, au fost adoptate / prezentate 10 acte normative cu impact major în susținerea educației.

1. 100 milioane euro pentru școli mai multe și mai sigure

A fost adoptată Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut BIRD pentru proiectul privind școli mai sigure, incluzive și sustenabile. Proiectul, în valoare totală de 100 mil. EUR, va fi implementat de Ministerul Educației într-o perioadă de 6 ani, rambursarea efectuându-se integral într-o singură tranşă, respectiv la 1 martie 2031. Investițiile integrate în infrastructura școlară se vor concretiza preponderent (cca. 90%) în clădiri școlare noi, conforme inclusiv din perspectiva acoperirii riscului seismic.

2. Școala din spital

A fost prezentat, în primă lectură, proiectul de ordonanță de urgență pentru stabilirea cadrului legal în vederea organizării și funcționării „școlii din spital” cu sprijinul învățământului superior medical. Școlile de spital vor funcționa în cadrul universităților de medicină și farmacie. Ministerul Educaţiei  înfiinţează Corpul Naţional al cadrelor didactice pentru „Școala din spital”, format din cadre didactice care trebuie să facă dovada absolvirii unor programe acreditate din aria psihopedagogiei speciale. Se organizează programul național „Școala din Spital Mobilă”, care vizează continuarea predării-învățării, prin membrii Corpului naţional al cadrelor didactice pentru „Școala din spital”, în cazul mutării elevului în diferite spitale/secții medicale, pentru asigurarea tratamentelor, pentru operații și pentru analize medicale de durată.

Pentru sprijinirea învățării în școala de spital, Ministerul Educației poate organiza olimpiade și concursuri școlare și  acordă burse și alte forme de sprijin material stabilite prin programe naționale aprobate prin hotărâre de guvern. Ministerul Educației va elabora o programă diferențiată de susținere a evaluării naționale și a examenului național de bacalaureat pentru elevii cuprinși în forma de școlarizare din spital, dar și pentru toți elevii cu CES, îndelung spitalizați. Birocrația excesivă va fi eliminată din sarcina părinților. Pe toată perioada spitalizării, antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și părinții acestora beneficiază din oficiu de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au. Pe toată perioada spitalizării, va fi desemnat un cadru didactic monitor care va avea obligația de a supraveghea parcursul educațional al preșcolarului/elevului și de a propune orice măsură educațională în interesul acestuia.

3. Creșele vor fi preluate în sistemul național de educație

A fost prezentat, tot în primă lectură, proiectul de ordonanță de urgență ce reglementează cadrul legal de preluare a creșelor în sistemul național de învățământ. Acest proiect este un pas important pentru dezvoltarea sistemului de educație din România. Dezvoltarea rețelei de creșe, grădinițe și alte servicii de educație timpurie antepreșcolară și preșcolară reprezintă o țintă strategică a Proiectului „România Educată” și asigură condițiile pentru generalizarea treptată a cuprinderii copiilor în învățământul antepreșcolar și preșcolar din România.

4. Costul standard/copil în creșă – 15.000 lei/antepreșcolar

Măsura (aprobată prin Hotărâre de Guvern) va permite o finanțare adecvată pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie.

5. Masa caldă în școli: 46,4 milioane lei finanțare pe ultimul trimestru din anul 2021

Executivul a adoptat prin ordonanță de urgență Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învăţământ preuniversitar de stat, program esențial pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de excluziune socială şi de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, precum și pentru formarea deprinderii unei alimentații sănătoase la copii, prin îmbinarea principalelor grupe de alimente: cereale, carne, brânzeturi, legume și fructe, în defavoarea produselor alimentare de tip „junk food”.

6. 501 milioane lei pentru fructe, legume, lapte și produse de panificație în școli

Odată cu aprobarea bugetului, Programul pentru școli al României va fi implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și va fi susținut de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare și unitățile de învățământ. O măsură importantă o reprezintă introducerea posibilității de a redistribui în colectiv disponibilul neconsumat din motive obiective.

7. Premii pentru elevii de nota 10

În baza Hotărârii de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea naţională și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, Ministerul Educației va premia 295 de elevi. Astfel, 163 absolvenți de liceu cu obținut media 10 la examenul de bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) vor primi 3.000 de lei/elev, iar 132 absolvenți de clasa a  VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională vor primi 1.000 de lei/elev.

8. 3.500 de posturi noi în sistemul de învățământ preuniversitar

La inițiativa Ministerului Educației, a fost suplimentat numărul de posturi din învățământul preuniversitar cu 3.500 de posturi. În acest mod va putea fi acoperit deficitul de personal rezultat ca urmare a înființării/extinderii unui număr de 39 de grădinițe, a micșorării numărului de elevi în clasă, precum și ca urmare a preluării creșelor în sistemul de educație.

9A fost adoptată, de asemenea, o hotărâre de guvern prin care sunt actualizate domeniile, specializările/programele de studii de licență propuse pentru autorizare de funcționare provizorie și acreditare de către Agenția Română de Asigurare a Calităţii în Învățământul Superior (ARACIS) și alte agenții de asigurare a calităţii, din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR).

10. Au făcut obiectul actualizării (prin Hotărâre de Guvern) domeniile și programele de studii de master propuse pentru autorizare de funcționare provizorie și acreditare de către Agenția Română de Asigurare a Calităţii în Învățământul Superior (ARACIS) și alte agenții de asigurare a calităţii, din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR).

 

Comunicat de presa MInisterul Educatiei Nationale

Proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2021)

Astăzi, 18 august, s-a desfășurat proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat din sesiunea august – septembrie 2021 – proba E.d). Au participat 18.809 candidați din totalul celor 23.416 candidați înscriși. 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar  4.592 de candidați nu s-au prezentat.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a publicat subiectele și baremele de corectare pentru această probă au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Ultima probă scrisă, Limba și literatura maternă – proba E.b), se va desfășura mâine,19 august.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Precizăm că, procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale, conform metodologiei specifice, se vor desfășura, la nivelul comisiilor de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal, în intervalul 23 – 31 august.

 

Comunicat de presa MInisterul Educatiei

Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2021)

Astăzi, 17 august, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat – proba E).c), sesiunea august – septembrie 2021. Au participat 20.806 candidați din totalul celor 25.556 de candidați înscriși. 4.721 de candidați au absentat, iar 29 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare pentru această probă au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Următoarea probă scrisă – proba la alegere a profilului și specializării – E.d) – va avea loc miercuri, 18 august, în timp ce proba la Limba și literatura maternă – proba E.b) –  este programată joi19 august.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Precizăm că, procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale, conform metodologiei specifice, se vor desfășura, la nivelul comisiilor de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal, în intervalul 23 – 31 august.

 

Sursa: comunicat de presa MInisterul Educatiei

Proba scrisa de Limbă și literatură română din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2021)

La proba scrisă de Limba și literatura română – proba E).a) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2021), desfășurată astăzi, 16 august, au fost prezenți 14.427 de candidați din cei 17.485 de candidați înscriși.

Au absentat 3.039 de candidați, iar 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00 pe site-ul dedicat, subiecte.edu.ro.

Celelalte probe scrise se vor desfășura conform următorului calendar:

  • 17 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 18 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
  • 19 august: proba la Limba și literatura maternă –  proba E.b)

Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Sursa: Comunicat de presa MInisterul Educatiei

Sesiunea august – septembrie 2021 a examenului național de bacalaureat începe azi

Aproape 39.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului național de bacalaureat 2021, începând de luni, 16 august. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 24.988 de candidați provin din promoţia 2020 – 2021, iar 13.958 de candidați din promoţiile anterioare.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 16 – 19 august, după următorul calendar:

Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim că toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-19 menționate aici sunt valabile și în sesiunea august-septembrie 2021.

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8:00 – 16:00.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

 

Sursa: Comunicat de presa Ministerul Educatiei

Top 20 licee in Bucuresti dupa media de admitere

Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr ocupă primul loc în clasa­mentul liceelor şi colegiilor din Bucureşti după ultima medie de admitere din anul 2021, conform datelor de la Ministerul Educaţiei, centralizate de Ziarul Financiar.

Top 20 licee in Bucuresti

foto: Ziarul Financiar

Au început înscrierile pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2021

Înscrierile pentru Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, au început luni și se vor încheia în 26 iulie, iar în 16 august candidații vor susține prima probă. la BAC 2021, sesiunea august – septembrie, se pot înscrie cei care nu s-au putut prezenta sau nu au promovat examenul în sesiunea de vară și candidații din promoțiile anterioare care au picat.

Calendar sesiunea august – septembrie BAC 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale la bacalaureat 2021
Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.