Rezultate la examenul național de Bacalaureat 2021 (după soluționarea contestațiilor)

– Rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, comparativ cu rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2020 –

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

După soluționarea contestațiilor, rata generală de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) a crescut cu 2%, în raport cu rezultatele inițiale: de la 67,8% la 69,8%. Față de prima sesiune a anului trecut, creșterea este de aproape 5% (64,50% – rată de succes în anul 2020).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70% (în creștere cu 1,8%), iar pentru promoțiile anterioare – 30,20% (în creștere cu 2,6%). Astfel, din totalul celor 126.999 de candidați prezenți (110.358 din promoția curentă și 16.641 din promoțiile anterioare) au promovat 88.587 de candidați83.557 de candidați aparțin promoției 2021, iar 5.030 provin din promoțiile anterioare.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 146 de la 112 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare 6,2%, Ilfov 5,7% și Covasna 3,4%.

Au fost depuse 55.982 de contestații, înregistrându-se, astfel, o scădere semnificativă în comparație cu sesiunea similară a anului trecut (62.790 de contestații). După evaluarea celor 55.982 de contestații depuse au fost modificate notele pentru 52.784 de lucrări. Dintre acestea 88,73% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 11,27% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 5.757 de lucrări (4.879 note evaluate în plus și 878 în minus)
  • Diferențe între 2-3 puncte: 174 de lucrări (162 note evaluate in plus și 12 note in minus)
  • Diferențe între 3-4 puncte: 18 lucrări (16 note evaluate în plus și 2 note în minus)
  • Diferențe între 4-5 puncte: o notă, evaluată în plus.

În privința celor 19 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 3 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune (dintre acestea, 11 au avut același scor de promovare și anul trecut).

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (148).

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici.

 

Comunicat Ministerul Educatiei

Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti

​Înscrierile pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti încep astăzi și se vor încheia pe 16 iulie. Pentru al doilea an consecutiv, toate documentele necesare, scanate în format pdf, se vor depune exclusiv online, pe platforma dedicată examenului de admitere www.adm.umfcd.ro. Concursul de admitere pentru toate facultățile din cadrul UMF – Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moașe și asistență medicală – are loc pe 25 iulie.

Pentru înscriere, candidaţii vor încărca pe platforma pentru înscriere următoarele acte – documente obligatorii, scanate în format pdf:
  • 1. Cererea tip de înscriere, semnata olograf de catre candidat – generată de aplicație;
  • 2. Carte de identitate sau paşaportul valabil;
  • 3. Certificatul de naştere;
  • 4. Diploma de bacalaureat sau diplomă echivalentă. Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzatoare anului universitar 2020-2021 pot prezenta în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de către liceu în care trebuie menţionate obligatoriu media generală a examenului de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate al adeverinţei şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu cea de bacalaureat – recunoscută de M.E.C. (în cazul absolvenţilor de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat în afara României).
  • 5. Certificat de căsătorie (dacă este cazul);
  • 6. Certificat de competenţă lingvistică pentru limba română eliberat de Disciplina de Limbi moderne a UMFCD (doar pentru cetăţenii membri ai Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pentru admiterea în ciclul de studii universitare cu predare în limba româna);
  • 7. Adeverinţă medicală eliberată de către medicul şcolar sau de către medicul de familie care atestă că persoana respectivă este aptă din punct de vedere medical;
  • 8. Fotografie color tip buletin;
  • 9. Dovada achitării taxei de înscriere;
  • 9.1 Efectuare plată (prin procesator de plată integrat în aplicație);
  • 9.2 Scutire taxa inscriere – acte doveditoare;
  • 10. Documentele obligatorii pentru candidații absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior care doresc să urmeze o a doua specializare.
  • 10.1. Diploma de licenţă sau diploma echivalentă;
  • 10.2. Adeverinţa din care să rezulte calitatea de student și forma de finanțare (buget/taxa) pe întreaga perioadă a studiilor de licenta anterior absolvite.
  • 11. Documentele doveditoare în functie de categoria de candidați:
  • 11.1 Candidat olimpic – Act doveditor (M.E.C), respectiv diploma de olimpic
  • 11.2 Candidat pe locuri pentru rromi – Act doveditor
  • 11.3 Candidat absolvent din centre de plasament – Act doveditor
  • 11.4 Candidat absolvent de liceu din mediu rural – Act doveditor
  • 12. Notă de informare privind procesarea datelor personale.

Program înscriere (exclusiv online) – 06.07.2021 – 16.07.2021. Programul de lucru pentru validarea înscrierilor online va fi următorul:

  • Marți 06 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Miercuri 07 iulie între orele: 9:00 -16:00
  • Joi 08 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Vineri 09 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Luni 12 iulie între orele 9:00 – 16:00
  • Marți 13 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Miercuri 14 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Joi 15 iulie între orele: 9:00 – 16:00
  • Vineri 16 iulie între orele 9:00 – 16:00 (se vor face doar validările finale pentru candidații cu înscrieri on-line nevalidate)


Concursul de admitere la toate facultățile – Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moașe și asistență medicală- are loc pe 25 iulie.

Repartizarea locurilor pe cele 4 facultăţi ale UMFCD, conform aprobării Senatului universitar UMFCD, se va face după primirea cifrei de școlarizare de la Ministerul Educației și Cercetării.

Achitarea taxei de participare la concurs – 300 de lei – se va face prin intermediul platformei, printr-un procesator de plăți online integrat.

Pentru confirmarea locului, în vederea înmatriculării, candidații declarați admiși au obligația de a depune la secretariatele facultăților documentele în original în vederea înmatriculării, conform calendarului ce va fi anunțat.

Taxa de înscriere este de 300 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfaşurării probelor, va fi returnată doar taxa de participare.
Taxa de înscriere va fi plătită printr-un procesator de plăți on-line integrat. Se va preciza numele candidatului, C.N.P.-ul și facultatea la care urmează să se înscrie candidatul, respectiv Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie sau Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).

Potrivit legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Pentru anul universitar 2021-2022, Senatul universitar aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru urmatoarele categorii de candidaţi:

  • 1. orfanii de ambii părinţi;
  • 2. candidații instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial;
  • 3. copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;
  • 4. eroii revoluţiei române şi copiii acestora;


Scutirea de la plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați, respectiv:

  • Copii după certificatele de deces ale părinţilor, în cazul celor orfani de ambii părinţi (până la vârsta de 26 ani ai candidatului);
  • Adeverinţă de la Casa de copii sau adeverință de plasament familial;
  • Documente care atestă calitatea părintelui de “Erou martir al Revoluţiei”;
  • Adeverinţe pentru copiii cadrelor didactice, conform legii;
  • Adeverință de la primărie că aparțin familiilor afectate de catastrofe naturale.

 

Înscrierea şi înmatricularea olimpicilor se va face pe baza unui act doveditor cu recunoasterea M.E.C., respectiv diploma de olimpic. Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut distincţii în perioada studiilor liceale (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de către M.E.C. beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget. De asemenea, UMFCD acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licenţă, fără concurs de admitere, candidaţii care au obţinut în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele naţionale recunoscute de M.E.C., la disciplinele Biologie, Fizică şi Chimie.
UMFCD acordă în afara cifrei de școlarizare finanțate de la buget și locuri fără taxă de școlarizare (F.M.A.M.) absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din centrele de plasament, în condițiile prezentei Metodologii.

Conform legii, un candidat declarat admis poate beneficia de un loc de la buget o singură dată pentru fiecare din cele 3 cicluri de studii universitare (licenţă, masterat, studii doctorale). Depaşirea duratei învăţământului gratuit, prevazută de lege, se suportă de către studenţi, prin plata taxei aferente şcolarizării în ciclul respectiv de studii universitare.
După validarea înscrierii platforma va genera o legitimaţie de concurs.

Rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021 (înainte de contestații)

– Rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoțiilor –

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Precizăm că numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Comunicat Ministerul Educatiei

S-au publicat listele cu locurile disponibile din licee

Ministerul Educației a publicate listele cu specializările, liceele şi şcolile din judeţe, precum şi numărul de locuri disponibile pentru Admiterea în licee 2021. În listele cu specializări se regăsește și ultima medie de intrare din anul 2020.

Amintim că media notelor de la evaluarea națională contează în procent de 80% din media de admitere în clasa a noua, 20% fiind media aritmetică a celor patru ani de gimnaziu. Repartizarea în licee are loc pe 24 iulie, calendarul fiind modificat la finalul lunii aprilie.

Completarea fișelor de înscriere în clasa a IX-a are loc în perioada 16-22 iulie , iar părinții trebuie să îsi anunțe intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă, pentru a fi realizată o planificare.

TOP 10 Cele mai bune licee din țară după media de admitere din 2020

1. Colegiul Național Sfântul Sava (București) – media de admitere 2020 – 9,89

2. Colegiul Național Gheorghe Lazăr – (București) – media de admitere 2020 – 9,89
3. Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu (București) – media de admitere
2020 – 9,87
4. Colegiul Național Emil Racoviță (Cluj-Napoca) – media de admitere 2020 – 9,83
5. Colegiul Național Avram Iancu” (Cluj-Napoca) – media de admitere 2020 – 9,81
6. Colegiul Național Iași – media de admitere 2020 – 9,80
7. Colegiul Național Mircea cel Bătrân (Constanța) – media de admitere 2020 – 9,79
8. Colegiul Național Gheorghe Șincai (București) – media de admitere 2020 – 9,76
9. Colegiul Național Mihai Viteazul (București) – media de admitere 2020 – 9,75
10. Colegiul Național Unirea (Focșani) – media de admitere 2020 – 9,74

Sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor EVALUARE NATIONALA 2021

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021).

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

La proba de Limba și literatura română103.805 candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 482 de candidați au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).

La Matematică83.129 de candidați (67,40%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.505 candidați au obținut note de 10 (+66 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 7.619 candidați (95,9%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 123 de candidați au obținut note de 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat).

Au fost înregistrate 20.268 de contestații, în creștere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare față de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestații, respectiv 2018 – 23.761 de contestații.

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). Dintre aceștia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 5 elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni5 iulie (calendarul complet este disponibil aici). În acest scop s-au înscris peste 60 de candidați.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 – 22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc în data de 24 iulie.

Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil aici.

 

Comunicat Ministerul Educatiei

Informare privind contestațiile depuse la probele scrise din cadrul Evaluării Naționale

În intervalul alocat procesului de înregistrare a contestațiilor (29 – 30 iunie), după afișarea primelor rezultate obținute de candidații care au susținut probele scrise din sesiunea curentă a Evaluării Naționale (EN VIII 2021), au fost înregistrate 20.268 de contestații.

Defalcarea pe probe scrise/discipline relevă următoarea situație:

  • Limba și literatura română – 11.302 contestații (9,15% din totalul lucrărilor notate)
  • Matematică – 8.803 contestații (7,14% din totalul lucrărilor notate)
  • Limba și literatura maternă – 163 de contestații (2,05% din totalul lucrărilor notate).

Numărul total din acest an este în creștere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar înregistrează valori inferioare față de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestații, respectiv 2018 – 23.761 de contestații.

Distribuția pe județe (în partea superioară, în funcție de numărul contestațiilor depuse): Municipiul București (3.513 contestații) și județele Iași (1.127 de contestații), Constanța (1.070 de contestații), Dolj (1.025 de contestații) și Argeș (867 de contestații). Un număr redus de solicitări de reevaluare a lucrărilor s-a consemnat în județele Mehedinți (90), Caraș-Severin (105) și Covasna (124).

Etapa de soluționare a contestațiilor (30 iunie – 4 iulie) este urmată de afișarea rezultatelor finale: 4 iulie.

Etapa specială a EN VIII 2021 se va desfășura în săptămâna 5 – 12 iulie și vizează absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul inițial. Candidații care au participat la una sau mai multe probe de examen desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoașterea acestor probe.

 

Comunicat Ministerul Educatiei

Astazi ultima proba scrisă (Limba și literatura maternă) din cadrul examenului de Bacalaureat

Astăzi, 1 iulie, absolvenții învățământului liceal, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale (croată, italiană, germană, maghiară, slovacă, sârbă, ucraineană sau turcă), au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă – E)b).

Au fost prezenți 5.774 de candidați (98% din cei 5.866 de candidați înscriși). Nu s-au înregistrat cazuri de candidați eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă. 92 de candidați nu s-au prezentat.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), pe site-ul dedicat.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

 

Comunicat Ministerul Educatiei

Examenul de Bacalaureat
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.