Timp de patru zile, absolvenţii de liceu care s-au înscris la examenul de bacalaureatul 2013 vor trece prin proba de competenţe lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Această probă are statut de probă obligatorie în cadrul examenului de bacalaureat, pentru elevii de la toate filierele şi profilurile. Susţinerea acestei probe este o condiţie necesară pentru participarea la probele scrise.
Evaluarea competenţelor lingvistice durează aproape trei ore, iar elevii vor trece prin trei testări:
– o probă de înţelegere a unui text audio, care cuprinde două subiecte (20 de minute)
– proba scrisă, prin care este testată capacitatea de a înţelege un text citit şi de a produce mesaje scrise (120 de minute)
– proba orală, unde elevii vor avea de răspuns la trei subiecte (15 minute pentru pregătirea răspunsurilor şi 10-15 minute pentru prezentarea lor în faţa comisiei).
În funcţie de punctajul obţinut, elevilor li se va stabili nivelul de competenţă lingvistică astfel:
– : 0-10 puncte
A1: 11-30 puncte
A2: 31-60 puncte
B1: 61- 80 puncte
B2: 81- 100 puncte
Elevii care au certificate de limbi străine pot sări de probele orale de limbi străine.
După proba de competenţe lingvistice într-o limbă de circulație internațională, elevii vor trece la probele scrise, care sunt programate după cum urmează: 1 iulie – limba şi literatura română, 2 iulie – limba şi literatura maternă, 3 iulie – proba obligatorie a profilului şi 5 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării.